O echipă a Centrului pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor (CAPDD) a luat parte la una dintre cele mai importante reuniuni ale speologilor din întreaga lume, Eurospeleo Forum.
Titlurile zilei
-
Fitch Ratings menţine orașul în categoria recomandată investițiilor - Ratingul Oradiei, reconfirmat
Agenția internațională de evaluare financiară Fitch Ratings a reconfirmat calificativul de credit al Municipiului Oradea la nivelul „BBB-”, cu perspectivă negativă, menținând orașul în categoria celor care beneficiază de un rating cu grad investițional.
-
În 17 şi 18 octombrie, într-un dublu eveniment cu „Higheghe și vin” - Gusturi și tradiții DE BIHOR, la Salonta
Salonta găzduiește, în acest sfârșit de săptămână, ultima oprire din turneul de anul acesta al festivalului „Gusturi și tradiții DE BIHOR”, inițiat de Consiliul Județean Bihor.
-
Campion la European Police & Fire Games, în Spania - Medalie de aur pentru un bihorean
Un polițist bihorean, Paul Romario Buzaș, a obținut medalia de aur la lupte greco-romane în cadrul unei competiții desfășurate în Spania, la care au participat peste patru mii de sportivi din 40 de țări.
-
Descinderile au fost efectuate într-un dosar penal de evaziune fiscală - Percheziții în Oradea și Sânmartin
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au pus în executare, luni, cinci mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
-
Prima Sfântă Liturghie și primul Maslu la Schitul Roșia - Așezământ de rugăciune „la Rădăcină”
Pentru credincioșii satelor de pe Valea Roșiei, duminica aceasta a marcat un moment cu adevărat istoric. Pe înălțimile locului numit de localnici „la Rădăcină” s-a înălțat o biserică de lemn, iar dorința unui fiu al satului, Florin Bonca, fost primar al comunei Roșia, a prins contur într-un nou așezământ de rugăciune.
-
Prima rețea de tram-tren din țară, licitație pentru achiziția a 14 vehicule - O singură ofertă depusă
Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că la licitația lansată pentru achiziția a 14 tram-trenuri electrice și a serviciilor de mentenanță și reparații necesare funcționării vehiculelor a fost înregistrată o singură ofertă.
Iași, 29 august - 1 septembrie 2018 - Congresul Național al Istoricilor Români
Perioada comunistă este suficient de bine reprezentată în cercetările tinerei generații de istorici și nu numai. Un material arhivistic imens, încă departe de a fi cercetat, datele de „istorie orală” sau „istorie trăită” care mai pot fi culese de la generația de vârsta a treia care a trăit experimentul comunist - este tentant pentru orice cercetător.
- 27 August 2018
- Citeste
Bilanţ provizoriu după carastrofa de la Palatul Episcopal - Pagube uriaşe estimate
Ieri dimineaţă a avut loc prima întâlnire de lucru a comisiei de reconstrucţie a Palatului Episcopal Greco-Catolic din Oradea, una dintre bijuteriile arhitecturale ale orașului de pe Crișul Repede, afectată de incendiul devastator de sâmbătă seara.
- 27 August 2018
- Citeste
Zilele orașului Ștei au ajuns la ediția a XXIII-a - Șapte zile de sărbătoare sub Apuseni
Pe toată durata săptămânii trecute, orașul de la poalele Munților Apuseni a purtat straie de sărbătoare, prilejuite de organizarea Zilelor orașului Ștei, ajunse la ediția a XXIII-a.
- 27 August 2018
- Citeste
Luceafărul Oradea – ACS Poli Timișoara 4-2 - Schimbările inspirate au făcut diferența
Venită la Sînmartin cu gânduri mari, ACS Poli Timișoara a arătat fotbal doar în debutul părții secunde, perioadă în care a și marcat două goluri preluând conducerea.
- 26 August 2018
- Citeste
Stimularea mobilității și subvenționarea locurilor de muncă - Măsuri pentru șomeri și inactivi
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) implementează pe o perioadă de 36 de luni, proiectul „PRO ACCES ALTERNATIV RMPD.
- 26 August 2018
- Citeste
Iași, 29 august - 1 septembrie 2018 - Congresul Național al Istoricilor Români
Acum doi ani, în 2016, din inițiativa Academiei Române și Consiliului Național al Istoricilor, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca lansa ideea organizării, tot la doi ani, a unui Congres Național al Istoricilor Români.
- 26 August 2018
- Citeste
Școlile din Beiuș se pregătesc pentru primul sunet de clopoţel - Situații diferite înainte de începerea cursurilor
Pentru că timpul rămas până la reluarea cursurilor este tot mai scurt, am făcut un tur la școlilor beiușene, cu scopul de a afla care este stadiul pregătirilor pentru noul an școlar, interlocutori fiindu-ne directorii acestor instituții de învățământ.
- 26 August 2018
- Citeste
Zilele culturii slovace din Bihor - Sărbătoare în Cetatea Oradea
În perioada 25-26 august, etnicii slovaci au fost în sărbătoare, cu ocazia tradiționalei manifestări culturale „Zilele culturii slovace din Bihor”, care s-a desfășurat în Cetatea Oradea.
- 26 August 2018
- Citeste
Din 5 septembrie, în Galeria Euro Foto Art din Cetate - Expoziția de artă fotografică ”100 de ani împreună”
Asociația Internațională ”Euro Foto Art” organizează, în parteneriat cu Muzeul Orașului Oradea - Complex Cultural, în cadrul evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri, o nouă expoziție de artă de fotografică.
- 26 August 2018
- Citeste
Foto Crişana
Crişana Digitală


