Comuna Roșia a găzduit, duminică, 9 iunie, în locul numit „Între râuri”, prima ediție a evenimentului „Pe pășune Fest”.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Accident grav lângă Sălard - Femeie scoasă de pompieri dintre fiarele unei mașini
Accident deosebit de grav pe DN 19 E pe raza localității Sălard. Din cauza vitezei mari și a apei de pe carosabil, o autoutilitară a intrat pe sensul opus de circulație și s-a izbit de o mașină condusă de un maramureșean. Trei oameni au ajuns la spital cu leziuni grave, una dintre victime fiind scoasă de pompieri dintre fiarele contorsionate ale mașinii.
- 07 Iunie 2019
- Citeste
Inclusiv în Bihor- Cod galben de furtună și grindină în 36 de județe
36 de județe sunt, începând cu ora 10.00, sub avertizare cod galben de ploi puternice, furtună și căderi de grindină. Avertizarea meteo este valabilă până vineri la ora 22.00.
- 07 Iunie 2019
- Citeste
Inundaţii în 28 de localităţi bihorene
Ploile din ultimele zile au provocat indunaţii puternice în 28 de localităţii, pe parcursul întregii nopţi pompierii bihoreni intervenind la salvarea gospodăriilor şi evacuarea cetăţenilor. În zona localităților Botean, Ineul de Criș și Aleșd a plouat, în mai puțin de două ore aproape 50 l/mp. În aceste condiții nivelul afluenților valea Botean și valea La Arini au crescut de așa manieră încât acumulările nepermanente Botean I și Botean II au intrat in funcțiune.
- 07 Iunie 2019
- Citeste
Turului Ciclist al Bihorului închide circulaţia - Linii de autobuz deviate
Pentru buna desfăşurare a celei de-a IV-a ediţii a competiţei internaţionale Turul Ciclist al Bihorului, comisia de circulaţie a aprobat închiderea unor artere din zona centrală a Oradiei, în perioada 7-9 iunie, care va afecta şi circulaţia autobuzelor de pe liniile 12, 14 şi 23.
- 06 Iunie 2019
- Citeste
Adunarea Generală a AJF Bihor - Interes ridicat
Participare numeroasă la Adunarea Generală anuală a AJF Bihor, desfăşurată miercuri, la Căminul cultural din Sântandrei. Au fost prezenţi 50 dintre cei 57 de membri afiliaţi ai cluburilor din Liga 4, Liga 5 şi ai echipelor de copii şi juniori.
- 06 Iunie 2019
- Citeste
Tudor Giurgiu revine în Oradea pe 11 iunie - Parking, premieră de Gală
După premiera absolută din deschiderea celei de-a 18-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), filmul Parking, cel de-al patrulea lungmetraj semnat de Tudor Giurgiu, vine la întâlnirea cu publicul din Oradea marți, 11 iunie, la ora 20.00, la Cinema Palace.
- 06 Iunie 2019
- Citeste
Ceremonial militar în Cimitirul Municipal - Ziua Eroilor
Ziua Eroilor a fost marcată ieri la Oradea printr-o slujbă la Biserica Militară „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, urmată de un ceremonial militar la Capela Municipală și depuneri de coroane la mormintele şi monumentele eroilor români și străini din Cimitirul Municipal „Rulikowski” Oradea.
- 06 Iunie 2019
- Citeste
Descinderi la domiciliile a 13 persoane - Percheziţii la traficanţii de droguri
Poliţiştii şi procurorii bihoreni au descins, ieri, în zece locaţii din Bihor, percheziţiile fiind efectuate într-un dosar privind 13 persoane. Substanțe cu efect psihoactiv și droguri de mare risc au fost descoperite de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Oradea, sub coordonarea procurorilor DIICOT.
- 06 Iunie 2019
- Citeste
Nimic nou sub soare: ministrul a ordonat, - Inspectoratul Școlar se conformează
Vizita „doamnei Cati” în Bihor a lăsat urme adânci. Inspectoratul Școlar Județean Bihor s-a trezit cu un nou inspector școlar general adjunct, provenit de la una din cele mai slabe școli din județ. Apoi, Ecaterina Andronescu a tăiat „din pix” 10 clase de liceu tehnologic și le-a transformat în profesională fără să țină cont de propunerile Inspectoratului.
- 06 Iunie 2019
- Citeste


