Peste o sută de de pompieri militari au intervenit cu 24 de autospeciale în urma furtunilor de ieri, din Bihor. 116 localităţi au rămas fără energie electrică, 41.960 de consumatori fiind afectaţi.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Campion naţional de juniori III la tir sportiv - Un orădean, pe prima treaptă a podiumului
Bucsiacs Levente, sportiv legitimat la CSU Oradea, a devenit campion naţional de juniori III în proba de pistol sport la 25 metri în ciuda faptului că este cu doi ani mai tânăr decât adversarii săi.
- 27 Iunie 2019
- Citeste
Bazine didactice de înot în Marghita şi Valea lui Mihai - Investiţii de aproape 12 milioane lei
În cursul zilei de joi, 27 iunie, la sediul Consiliului Județean Bihor, au fost semnate contractele de execuție a lucrărilor pentru bazinele didactice de înot care vor fi construite în Marghita și Valea lui Mihai.
- 27 Iunie 2019
- Citeste
Jonglerii cu foc, bătălii, muzică și dansuri medievale - Festivalul Medieval Oradea
Peste 600 de cavaleri, luptători, arcași și călăreți cu catapulte și arme de asediu vor poposi, în perioada 4-7 iulie, în orașul de pe Crișul Repede, cu prilejul Festivalului Medieval Oradea.
- 27 Iunie 2019
- Citeste
A treia ediţie a „Nunţii de Aur” din acest an - 45 de cupluri premiate
Ieri, în sala festivă „Traian Moşoiu” a Primăriei Oradea, a avut loc a treia festivitate de premiere din anul 2019 a familiilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă şi care au domiciliul în municipiul Oradea.
- 27 Iunie 2019
- Citeste
Preoţii din Protopopiatul Oradea au donat sânge - „Întinde o mână şi dă o şansă vieţii”
Preoţi din Protopopiatul Oradea au organizat ieri, 27 iunie 2019, campania locală a proiectului naţional „Întinde o mână şi dă o şansă vieţii”. Pe lângă Episcopia Oradiei, campania se desfășoară și în alte eparhii din Patriarhia Română.
- 27 Iunie 2019
- Citeste
Catedrala Notre Dame. O țigară nestinsă sau o defecțiune electrică - Posibile cauze ale incendiului
O țigară nestinsă sau o defecțiune la sistemul electric se numără printre posibilele cauze ale incendiului care a afectat grav Catedrala Notre Dame din Paris pe 15 aprilie, au anunțat autoritățile franceze care se ocupă de anchetă.
- 27 Iunie 2019
- Citeste
Îndemn la voie bună şi umor - Un suRâs în plină vară
Ieri, 27 iunie, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, a avut loc vernisajul expoziției „Un suRâs în plină vară”, a caricaturistului Costel Pătrășcan. Expoziția cuprinde caricaturi ale căror subiecte sunt parafrazări după opere literare cunoscute.
- 27 Iunie 2019
- Citeste
Atenție la țânțari, căpușe, ciuperci otrăvitoare și toxiinfecții alimentare - Recomandări pentru o vară liniștită
Având în vedere menținerea condițiilor meteorologice caracterizate prin umiditate crescută și temperaturi excesive, Direcția de Sănătate Publică Bihor recomandă populației mai multe măsuri împotriva țânțarilor a căpușelor și cu privire la consumul ciupercilor.
- 27 Iunie 2019
- Citeste
Legea pensiilor a fost adoptată - Va intra în vigoare treptate, din 1 septembrie
Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, legea sistemului public de pensii, reexaminată ca urmare a decizie de neconstituționalitate a CCR. Legea a fost adoptată cu 197 de voturi „pentru” și 70 de abțineri. Legea prevede o creștere a punctului de pensie care va intra în vigoare treptat, începând cu 1 septembrie 2019 și încheind cu 1 septembrie 2021.
- 27 Iunie 2019
- Citeste


