Sâmbătă, 7 februarie, va avea loc o nouă ediţie a acţiunii lunare privind colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE).
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Un proiect de lege pus în transparență - Concediile medicale
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi introducerea unor excepții în măsura privind neplata primei zile de concediu medical, pentru protejarea pacienților vulnerabili.
- 05 Februarie 2026
- Citeste
Misiune de consultanță a Uniunii Europene în Albania - Expert bihorean în gestionarea incendiilor forestiere
Un reprezentant al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Crișana” al județului Bihor (ISU Bihor) a participat, în perioada ianuarie – februarie a.c., la o misiune internațională de consultanță strategică în Albania, desfășurată sub egida Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.
- 05 Februarie 2026
- Citeste
Marți, la Casa de Cultură a Sindicatelor - „Comedie din greșeală”
O savuroasă farsă teatrală despre actori, scene și toate lucrurile care pot merge prost înainte de o premieră. Spectacolul „Comedie din greșeală” va ajunge la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, marți, 10 februarie, de la ora 19.00.
- 05 Februarie 2026
- Citeste
În 20 februarie, la Casa de Cultură a Sindicatelor - „Brastalico Fabadulu sau Ața și năvodu’ ei… de viață!”
Maestrul Constantin Cotimanis vine la Oradea într-o comedie savuroasă despre iubire, tentație și adevăruri incomode.
- 05 Februarie 2026
- Citeste
Protest la Guvern. Angajații din învățământ, nemulțumiți de măsurile Guvernului - Educația, pregătită de grevă
Membri ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federației Naționale Sindicale „Alma Mater” au protestat miercuri, în fața Palatului Victoria, nemulțumiți de măsurile adoptate de Guvern care influențează salarizarea, condițiile de muncă, statutul și demnitatea profesiei didactice.
- 04 Februarie 2026
- Citeste
Creșa Oradea s-a umplut de animăluțe și povești - Bucurie pentru prichindei
Micuții din creșele orădene au pornit, zilele trecute, într-o aventură interesantă, în care au descoperit animalele, au învățat să le recunoască și să le denumească.
- 04 Februarie 2026
- Citeste
Recalcularea pensiilor: drept recunoscut prin lege, blocat de birocrație - Mii de pensionari, victimele unui „format” absurd
Recalcularea pensiilor, promisă ca o reparație istorică pentru munca prestată înainte de 2001, s-a transformat într-o nouă umilință pentru zeci de mii de pensionari. Deși Legea 360/2023 permite, în sfârșit, valorificarea sporurilor, a acordului global și a orelor suplimentare, realitatea de la ghișeele caselor de pensii este alta: adeverințe respinse pe bandă rulantă, nu pentru că munca nu ar fi existat, ci pentru că nu respectă un „format” birocratic aproape imposibil de îndeplinit.
- 04 Februarie 2026
- Citeste
Activitate pentru elevi - Povestea lui Dragobete pe înțelesul celor mici
Atelierul de educație muzeală, intitulat „Povestea lui Dragobete pe înțelesul celor mici”, se va desfășura, începând de săptămâna viitoare, la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan” din Oradea.
- 04 Februarie 2026
- Citeste
Din 24 februarie, la muzeu - Atelier de confecționat mărțișoare
Orădenii care doresc să învețe cum se confecționează mărțișoarele sunt invitați să participe la atelierul care se va desfășura, în diferite serii, la muzeu.
- 04 Februarie 2026
- Citeste


