Lucrările la Pasajul Magheru sunt realizate în proporţie de 40%, iar cele privind lărgirea la trei benzi pe sens a Podului Dacia sunt realizate în proporţie de 60%. Municipalitatea speră că investiţia va fi gata în acest an, astfel încât să poată fi demarate lucrările la pasajele subterane din Centrul Civic.
Titlurile zilei
-
Luni se deschide circulația - Șoseaua dintre Aeroportul Oradea și Nojorid a fost lărgită la patru benzi
Luni, 9 noiembrie 2026, la ora 12:00, se deschide oficial circulația pe tronsonul lărgit la patru benzi al DN 79 (E671), între Aeroportul Oradea și intrarea în localitatea Nojorid. În ultimele zile, traficul pe acest tronson a fost deschis parțial, în regim de șantier, cu unele restricții.
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
Un nou spectacol al Ansamblului Nagyvarad - Cântec ostăşesc
Vineri, 21 februarie, de la ora 19.00, la Sala Mare, va avea loc o nouă premieră a Ansamblului Nagyvarad; Cântec ostăşesc. Spectacolul de teatru-dans este realizat de Mihályi Gábor şi are ca sursa de inspirație culegerea de cântece ostășești din Primul Război Mondial realizată de Bartók și Kod
- 17 Februarie 2020
- Citeste
„Umbra lucidă alătură întunericul unei lumini divizate” - Un poet baroc din Oradea, premiat în Franţa
Deunăzi, am primit un mesaj electronic din partea poetului Ionuţ Caragea, prin care acesta îi invită pe destinatari să citească un interviu în care erau anunţate, printre altele, şi recentele sale performanţe literare obţinute în Franţa. Alături de interviu, era postat un videoclip în care poetul îşi recită propriile sale versuri.
- 17 Februarie 2020
- Citeste
Săldăbagiu de Munte - Proiectile asanate de pirotehnişti
Muncitorii care efectuau lucrări de amenajare a şanţurilor de pe marginea unui drum din Săldăbagiu de Munte au descoperit, ieri, patru proiectile de calibru 100 milimetri. Sosiţi la faţa locului, pirotehniştii au mai găsit încă trei proiectile, toate provenind, cel mai probabil, din cel de-al Doilea Război Mondial.
- 17 Februarie 2020
- Citeste
Volum închinat dăinuirii neamului românesc - „Testamentul lui Gelu”
La împlinirea a 101 ani de la Marea Unire, eruditul profesor Sever Dumitrașcu ne oferă o nouă lucrare istorică, intitulată în mod sugestiv „Testamentul lui Gelu” (Editura Primus, Oradea, 2020), lucrare pusă sub un distih dintr-un cântec moțesc: „Pe obrazul Țării mele / Lacrimile curg șiroi…”, un motto care anunță evenimentele dramatice la care autorul ne invită să medităm.
- 17 Februarie 2020
- Citeste
Cursuri de pregătire la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” - Salvatori din pasiune
Sâmbătă, 15 februarie s-a dat startul primei serii de pregătire, din acest an, pe linia intervenției în situații de urgență, a voluntarilor înscriși în program la sfârșitul anului trecut și la începutul acestui an.
- 17 Februarie 2020
- Citeste
Amplă acțiune a polițiștilor şi jandarmilor bihoreni - Razie în Beiuş şi împrejurimi
Zeci de poliţişti şi jandarmi au descins, la sfârşitul săptămânii trecute, la Beiuş şi în localităţile învecinate, în cadrul unei acţiuni de amploare în cadrul căreia sute de persoane, firme şi autoturisme au fost verificate.
- 17 Februarie 2020
- Citeste
Agendă Culturală
Agenda culturală a zilei - programul muzeelor, cinema, teatru, expoziţii, noutăţi editoriale...
- 17 Februarie 2020
- Citeste
Întreruperi energie electrică - Perioada: 17.02.2020 – 28.02.2020
Întreruperi energie electrică
- 17 Februarie 2020
- Citeste
Mihai Şora, intervine în controversa Rimes&Brâncuşi - Deştepţi apăruţi peste noapte
Mihai Şora intervine în controversa Rimes/ Brâncuşi, vorbind despre „brâncuşologii" apăruţi peste noapte, aceiaşi care, nu de mult, căutau pe ascuns aria cercului.
- 17 Februarie 2020
- Citeste


