Sâmbătă, 6 februarie, va avea loc o nouă ediţie a acţiunii lunare privind colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE).
Titlurile zilei
-
Beiușenii au petrecut cu „Higheghe și vin”
Seria manifestărilor care au ca scop reapropierea comunităților bihorene de tradițiile proprii a continuat, la Beiuș, cu un nou festival: „Higheghe și vin”. Evenimentul a ajuns pentru prima oară în urbea de pe Crișul Negru, chiar dacă, la nivel județean, se desfășoară pentru al doilea an consecutiv.
-
Harta stomatologiei din Bihor - Peste 70% din cabinete sunt concentrate în Oradea, iar prețurile la dentist rămân un secret în județ
O analiză realizată de platforma DentalMap.ro arată disparități majore între Oradea și restul județului Bihor în privința accesului la servicii stomatologice, transparenței tarifelor și programului de lucru.
-
În Pasajul Oneștilor și pe strada Lăpușului, a început așternerea asfaltului
Așternerea primului strat de asfalt pe strada Lăpuşului şi în pasajul subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, a început joi, 8 octombrie.
-
De ce Sfânta Cuvioasă Parascheva este „Sfânta Vineri” în tradiția populară - Tradiție păstrată din străbuni
În tradiția românească, Sfânta Cuvioasă Parascheva înseamnă mai mult decât figura religioasă, ea fiind și o poveste despre tradiții păstrate din generație în generație, a declarat, pentru Agerpres, Adina Hulubaș, cercetător științific la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide”, Academia Română, Filiala Iași.
-
Concerte și spectacole aeriene - Începe Oradea FestiFall
Se dă vineri startul unei noi ediții Oradea FestiFall, iar centrul orașului se pregătește să devină, timp de trei zile, locul în care muzica, arta, spectacolul și oamenii se întâlnesc.
-
Lucrări care pot fi realizate prin notificare, aviz de amplasare sau fără formalități - Noi reguli în domeniul construcțiilor
Modificările legislative din domeniul construcţiilor au intrat în vigoare în luna august 2026, prin Legea nr. 169/2026 și normele metodologice de aplicare a acesteia. Noul cadru legislativ simplifică procedurile pentru o serie de intervenții, care pot fi realizate în baza unei notificări, a unui aviz de amplasare sau, în anumite situații, fără formalități administrative prealabile.
Caritas Catolica Oradea oferă masă gratuită - Continuă distribuirile stradale
Voluntarii Asociației Caritas Catolica Oradea vor distribui mâncare caldă trecătorilor începând cu ora 13.00, în fiecare vineri din luna februarie.
- 04 Februarie 2021
- Citeste
FCO. Bursă de 1.000 lei/an - Sprijin financiar pentru copiii defavorizați
Fundația Comunitară Oradea oferă o bursă de 1.000 lei/an sub formă de bunuri (încălțăminte, îmbrăcăminte și rechizite) pentru copii proveniți din familii defavorizate.
- 04 Februarie 2021
- Citeste
Covid-19 în Bihor - 55 de cazuri noi și șase decese
Numărul persoanelor din Bihor infectate cu virusul care provoacă Covid-19 a crescut, de miercuri până joi dimineața, cu 55. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 594 de doze de vaccin. La nivel național s-au înregistrat 2.668 cazuri noi și 75 decese.
- 04 Februarie 2021
- Citeste
ISU Bihor - Autospecială de stingere a incendiilor de pădure
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a fost dotat cu o autospecială de stingere a incendiilor de pădure. Dotată cu echipamente și accesorii speciale, aceasta permite intervenția în zone greu accesibile, de la o distanță de siguranță pentru salvatori.
- 04 Februarie 2021
- Citeste
278 de locuri scoase la concurs la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă - Alege să fii pompier militar
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crișana” al judeţului Bihor recrutează candidaţi pentru concursul de admitere la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă "Pavel Zăgănescu" Boldești.
- 03 Februarie 2021
- Citeste
Criteriile după care elevii şi studenţii vor merge sau nu fizic la școală din 8 februarie - Cele trei scenarii
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a propus ieri, cele trei scenarii în funcție de care elevii vor merge sau nu în mod fizic la școală, din 8 februarie. Hotărârea CNSU a fost aprobată în ședința de Guvern.
- 03 Februarie 2021
- Citeste
Bilanţ la ADP Oradea - Profit cu 61% mai mic decât în 2019
În 2020, activitatea Administraţiei Domeniului Public Oradea a avut de suferit din cauza pandemiei, astfel că veniturile societăţii au scăzut. Mai exact, ADP a avut, anul trecut, un profit de 5,6 milioane lei, cu 61% mai mic faţă de anul 2019, când a fost de 14,5 milioane de lei.
- 03 Februarie 2021
- Citeste
Spitalele din Bihor, verificate dacă fac față incendiilor
Gradul de avizare privind autorizația de securitate la incendiu în spitalele din Bihor a crescut față de 2019, conform Prefecturii. Din cele 55 de corpuri de clădiri, 18 sunt autorizate, 12 sunt autorizate parțial, 19 nu necesită autorizare și 6 sunt încă neautorizate, fiind în curs de remediere a deficiențelor de securitate împotriva incendiilor.
- 03 Februarie 2021
- Citeste
În această seară, la Filarmonică. Concert cu piese celebre - „The American Dream”
Ansamblul de suflători al Filarmonicii orădene va susține astăzi, 4 februarie, de la ora 19.00, în sala „Enescu-Bartók”, un concert intitulat „The American Dream”.
- 03 Februarie 2021
- Citeste


