Aşa după cum ziarul nostru va informat în mai multe rânduri, în perioada 1-7 iunie va avea loc cea de-a 8-a ediţie Carp Trophi Adventure Challenge 2003, raid de aventură cu maşini de teren, sponsorizat de AGIP Romania, KLASS Prodexport-Bucuresti si D&C - Or
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Fotbal juvenil SEMIEŞECURI NEAŞTEPTATE PENTRU FC ORADEA
Echipele de juniori A şi B ale FC Oradea au dezamăgit în jocurile disputate în devans, contând pentru etapa a XI-a, în compania formaţiilor similare ale Corvinului Hunedoara. Prin prisma poziţiilor superioare din clasamentul seriei a V-a, ne-am fi aşt
- 31 Mai 2003
- Citeste
Fotbal juvenil Juniorii de la LPS joacă acasă, cei de la Petrom în deplasare
În cadrul penultimei etape a Campionatului Naţional de Juniori, echipele LPS Oradea vor întâlni, pe teren propriu, formaţiile similare ale Gloriei Reşiţa. După ce în ultimele două etape, juniorii A, pregătiţi de prof. Ionel Negrea, au &
- 31 Mai 2003
- Citeste
De mâine, PREŢURI MAI MICI LA INTRAREA ÎN ŞTRANDUL MUNICIPAL
Începând de mâine, tarifele de intrare la Ştrandul Municipal Oradea vor fi mai mici decât până acum. Astfel, un bilet pentru adulţi şi copii de peste 14 ani va costa 25.000 lei, spre deosebire de 35.000 lei, preţ practicat până î
- 31 Mai 2003
- Citeste
FINANŢELE PUBLICE LOCALE: O HALCĂ MAI MARE DUPĂ DEFALCARE
Autorităţile publice locale vor primi o cotă de 63% din sumele reprezentând impozit pe venit încasate pe teritoriul lor, pe lângă anumite sume repartizate de la bugetul central, potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobată, ieri, de Guvern. Ac
- 31 Mai 2003
- Citeste
DE LA 1 IUNIE, O NOUĂ INDEXARE A PENSIILOR ŞI INDEMNIZAŢIILOR
Guvernul a aprobat indexarea, începând cu luna iunie 2003, a pensiilor din sistemul public ale căror cuantumuri nu depăşesc valoarea de 11.725.005 lei, reprezentând echivalentul în lei, la 31 mai 2003, a unui punctaj mediu anual de 5 puncte. Valoarea unui punct
- 31 Mai 2003
- Citeste
Deşi drumul Oradea - Deva a fost descalificat, AUTOSTRADA BORŞ - ORADEA - CLUJ-NAPOCA A INTRAT PE LISTA PRIORITĂŢILOR
Consiliul Legislativ al Camerei Deputaţilor, analizând propunerea legislativă pentru completarea anexei la OG nr. 16/1999 privind aprobarea Programului prioritar de construcţie a autostrăzilor din România, a avizat favorabil, cu unele modificări, acest act. Astfe
- 31 Mai 2003
- Citeste
DEPUTATUL CORNEL POPA SUSŢINE CAUZA SPITALULUI DIN ALEŞD
În urma vizitei întreprinse în judeţul Bihor la jumătatea lunii trecute, ministrul Sănătăţii şi Familiei, Daniela Bartoş, a dispus, prin Ordinul nr. 422/ 08.05.2003 cu privire la aprobarea structurii organizatorice a unităţilor sani
- 31 Mai 2003
- Citeste
Prognoza vremii pentru luna iunie Caniculă în sudul şi vestul României
Prognoza vremii pentru luna iunie Caniculă în sudul şi vestul României Temperaturile medii lunare vor fi uşor mai ridicate decât valorile medii multianuale în vestul şi sudul ţării, iar în rest se vor situa în limite obişnuit
- 31 Mai 2003
- Citeste
31 mai - Ziua Uniunii Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din România ONOR CU FAŢA LA DRAPEL
Despre semnificaţia zilei de 31 mai şi însemnătatea acesteia pentru membrii UNCMRR, ne-a vorbit col(r) Ştefan Neagoe, vicepreşedintele organizaţiei judeţene: - La 31 mai 1990, după o perioadă de 52 de ani de la desfiinţarea ei în anul 19
- 31 Mai 2003
- Citeste


