Altercaţie cu internare în spital Joi, între Vaida Crăciun, de 63 de ani, din Munteni, şi Borz Ioan, de 27 de ani, din aceeaşi localitate, a avut loc o altercaţie, în urma căreia Vaida Crăciun a fost internat la Spitalul Judeţean Oradea, pen
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Sabia lui Da Mucles Viaţa la bloc
Dacă în vremurile apuse unul dintre obiective era atragerea populaţiei în cartierele ridicate cu spor în toate oraşele ţării, astăzi blocul a devenit un adevărat calvar. Pentru tinerii care visează la un apartament construit prin ANL, marea s
- 21 Iunie 2003
- Citeste
Verba volant
ORIZONTAL: 1) Sare în mare. 2) Te uiţi la ea şi te cruceşti (dim.) - Pachebot la tribord! 3) Vătămătoare pentru sănătate. 4) Upercut de stânga! - Feluri de mâncare servite la o masă. 5) Privitoare la cec (fem. pl.) - O holdă de p
- 21 Iunie 2003
- Citeste
Rednic: "Acum este ora revanşei"
Antrenorul Mircea Rednic a declarat, vineri, că întâlnirea dintre Rapid Bucureşti şi Anderlecht Bruxelles din turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor poate reprezenta o revanşă. "Am pierdut un campionat în faţa celor de la Anderlecht pe c&acir
- 21 Iunie 2003
- Citeste
Rapid - Anderlecht, în preliminariile Ligii Campionilor
Echipa Rapid Bucureşti va întâlni formaţia Anderlecht Bruxelles în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi care a avut loc, vineri, la Nyon, la sediul UEFA. Meciul tur se va disputa la Bucureşti, pe data de
- 21 Iunie 2003
- Citeste
Finala Cupei României - faza judeţeană
ŞTEIENII AU PRIMA ŞANSĂ Romtrans Oradea - Minerul Ştei Mâine, de la ora 11.00, pe terenul din Borş se va disputa finala Cupei României, faza pe judeţ, între echipele Romtrans Oradea şi Minerul Ştei. Cele două adversare şi-au c&aci
- 21 Iunie 2003
- Citeste
Sfârşitul unui vis Lacrimi şi amărăciune în tabăra salontană
Salontanii au visat frumos, au sperat, au crezut în şansa lor de a putea face performanţă, fără bani însă a trebuit să se recunoască învinşi. Lacrimile fotbaliştilor alb-albaştri, care au curs râuri, după fluierul fi
- 21 Iunie 2003
- Citeste
După 5 ani, "minerii" revin în Divizia "C"! Minerul Ştei - Olimpia Salonta 2-1 (1-1)
Ediţia 2002-2003 a campionatului Diviziei D a fost una deosebit de echilibrată, pentru desemnarea câştigătoarei întrecerii şi, implicit, a echipei ce, din sezonul viitor, va activa în eşalonul trei, fiind nevoie de un joc de baraj. În această
- 21 Iunie 2003
- Citeste
Ziua Domnului Cu Iisus pe cărările vieţii
"Oricine va mărturisi despre Mine înaintea oamenilor mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri." (Matei 10, 32) Dovada vie a prezenţei şi a lucrării Duhului Sfânt în lume sunt sfinţii, acei creş
- 21 Iunie 2003
- Citeste
"Castelul din Carpaţi" urmează a fi restaurat
Cine oare să nu fi auzit de Castelul din Carpaţi? Iată că acum, Cetatea Colţului, care a dat numele cărţii lui Jules Verne, va fi refăcută, a afirmat doctorul Napoleon Săvescu de la New York. Costurile s-ar putea ridica la câteva milioane de do
- 21 Iunie 2003
- Citeste


