Un grup de 37 de persoane, dintre care majoritatea liceeni şi studenţi olandezi, şi-au început vacanţa într-un mod mai puţin obişnuit. Ei au decis ca prima parte a vacanţei lor să o petreacă în judeţul nostru, oferind întregul
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Conducerea maternităţii promite să achite 600 de milioane lei în luna august
Din cauza celor 3 miliarde de lei pe care le datorează furnizorului de apă rece, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Oradea riscă să i se restricţioneze, începând cu data de 1 august, furnizarea apei. Ieri, directorul Maternităţii oră
- 25 Iulie 2003
- Citeste
La Oradea, un parteneriat ce a dat roade: Minicantină socială pentru copii şi vârstnici
Miercuri, a avut loc inaugurarea oficială a minicantinei sociale de lângă Căminul Social Temporar nr.1, din Oradea. Această cantină a fost deschisă pentru a veni în spijinul copiilor şi vârstnicilor care sunt cazaţi în cămin ş
- 25 Iulie 2003
- Citeste
Din septembrie, un tramvai care va aduce informaţii călătorilor
Biroul de Consiliere pentru Cetăţeni (BCC) Oradea, care a luat fiinţă acum nouă luni, la iniţiativa Fundaţiei Ruhama, a desfăşurat, până în prezent, o amplă şi activă politică de informare a tuturor celor care au apela
- 25 Iulie 2003
- Citeste
Poliţia de frontieră - la 139 de ani
În urmă cu 139 de ani, la 24 iulie 1864, Alexandru Ioan Cuza realiza unirea contingentelor grănicerilor din Moldova şi Muntenia, un eveniment semnificativ, care reprezintă înfiinţarea instituţiei moderne a grănicerilor şi, în prezent, Ziua P
- 25 Iulie 2003
- Citeste
În călătoriile cu autobuzele, însoţitorii de veterani de război au nevoie de bilet special
Unul dintre citiorii noştri fideli, Cornel Popa (din Beiuş), pensionar pentru limită de vârstă şi veteran de război, ne relatează următorele: "În 21 iulie 2003, am călătorit de la Beiuş la Oradea cu autobuzul de Pietroasa, al firmei
- 25 Iulie 2003
- Citeste
Întreruperi în furnizarea apei calde
Sâmbătă, 26 iulie 2003, între orele 08.00-18.00, se va întrerupe furnizara apei calde la consumatorii racordaţi la punctele termice: 304, 308, 309, 311, 315, 316, din cauza unor lucrări la reţeaua primară. Vor fi afectaţi consumatorii situaţ
- 25 Iulie 2003
- Citeste
Agenţii economici, obligaţi, din 2004, la plata prin card a utilităţilor publice
Ordonanţa de urgenţă privind plata pe card a utilităţilor ar putea deveni aplicabilă din prima zi a anului viitor. Furnizorii de energie electrică şi termică, gaze, salubritate, apă-canal şi telefonie fixă sau mobilă vor fi obligaţ
- 25 Iulie 2003
- Citeste
Telecomunicaţii întrerupte
Direcţia de Telecomunicaţii Bihor continuă lucrările de modernizare a reţelei de telecomunicaţii din Oradea. În acest sens, în perioada 25-26.07.2003, parţial vor fi posibile întreruperi de scurtă durată a serviciului telefonic în
- 25 Iulie 2003
- Citeste
Frontiera verde
URMĂRIŢI, REŢINUŢI LA FRONTIERĂ La P.T.F. Borş, s-au prezentat, zilele trecute, mai multe persoane urmărite general sau penal. Astfel, la ieşirea din ţară, au fost reţinuţi Petru B., de 33 de ani, urmărit general, care urmează s&
- 25 Iulie 2003
- Citeste


