La Cotiglet, un bărbat a fost ucis în bătaie În noaptea de marţi spre miercuri, P. Saveta, de 50 de ani, din Ceica, satul Cotiglet, a alergat, pe la ora 2.00, la postul de poliţie comunal, pentru a sesiza faptul că bărbatul cu care locuia era mort, &ici
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Grevă de avertisment la Spitalul de Copii Oradea
Aproximativ 50 de asistente de la Spitalul Clinic de Copii Oradea au declanşat, ieri, o grevă de avertisment, declarându-se nemulţumite de inexistenţa unei colaborări între conducerea unităţii şi sindicat, dar mai ales de măsurile la care s-a
- 21 August 2003
- Citeste
Etape în întocmirea proiectelor SAPARD
Pentru o corectă înţelegere a ceea ce înseamnă parcursul necesar şi cum se procedează pentru obţinerea unei finanţări prin Programul SAPARD, vă prezentăm etapele de întocmire a proiectelor destinate unei asemenea finanţări
- 21 August 2003
- Citeste
"Proprietarii trebuie convinşi să se asocieze în exploataţii agricole"
* apreciază premierul Adrian Năstase Ministerul Agriculturii şi Ministerul Administraţiei şi Internelor trebuie să îi convingă pe proprietarii terenurilor agricole să se asocieze în exploataţii, pentru a putea participa atât la proiec
- 21 August 2003
- Citeste
Electrocentrale Oradea, cu sacii în căruţă!
Din punct de vedere tehnic, toate instalaţiile vor fi pregătite pentru începerea sezonului de încălzire 2003-2004, ne-a declarat, ieri, dl Daniel Francisc, inginer şef de centrală din cadrul S.C. Electrocentrale Oradea, care ne-a precizat că pregătiri
- 21 August 2003
- Citeste
"Vrem să beneficieze de fondurile sociale mult mai mulţi asiguraţi!"
* susţine dna ec. Simona ARDELEAN, preşedinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate Bihor În cadrul conferinţei de presă de la Prefectură, de la începutul acestei săptămâni, dna ec. Simona Ardelean a intrat pentru pr
- 21 August 2003
- Citeste
Prefecţii, pe lista neagră
Guvernul a finalizat evaluarea prefecţilor şi a întocmit deja o listă a celor care vor fi schimbaţi din funcţie, care nu este încă publică, a declarat, ieri, într-un interviu acordat MEDIAFAX, ministrul delegat pentru Administraţie Public
- 20 August 2003
- Citeste
Premii pentru cei mai populari orădeni
Unul dintre cele mai iubite evenimente mondene de la sfârşitul acestui an, ce va fi organizat sub egida Primăriei Oradea, se doreşte a fi decernarea "Premiilor de excelenţă ale oraşului". Cu acest prilej vor fi desemnate personalităţile marcante ale comu
- 20 August 2003
- Citeste
La meciul de sâmbătă, fără lanţuri şi cuţite!
Chiar dacă mai sunt câteva zile până la meciul de fotbal dintre echipele F.C. Oradea şi Petrolul Ploieşti, în etapa a III-a a Diviziei "A", programat sâmbătă, 23.08.2003, începând cu ora 18.00, pe Stadionul Municipal Oradea, jandarm
- 20 August 2003
- Citeste
Fiii Holodului sunt aşteptaţi la zilele comunei
Sâmbătă şi duminică - 23/24 august - la Holod se vor desfăşura tradiţionalele zile ale comunei. Ca şi în ediţiile precedente, primăria a organizat programe cultural-sportive deosebit de atractive. Fiii comunei nu vor uita de înai
- 20 August 2003
- Citeste


