Primii paşi... După 27 de ani de experienţă în domeniul turistic, alimentaţie publică şi servicii, stagiu efectuat la unităţi de elită din Oradea, soţii Floruţa, Viorica şi Adrian, au pus recent bazele unei afaceri proprii,
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Liberul acces la informaţie - mai mult o iluzie!
Centrul de Resurse pentru Liberul Acces la Informaţiile de Interes Public - ACCES - şi-a prezentat rezultatele proiectului de Susţinere a implementării Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. "Din cele 950 de instituţii monitorizate,
- 15 Septembrie 2003
- Citeste
În direct, de la Poliţie
Furt de 105 milioane lei Un tânăr de 18 ani, Peiter Tomi Mezei, din comuna Tămăşeu, a sustras, în urmă cu două săptămâni, piese şi subansamble de piese, de la sonda 543 Niuved, provocând un prejudiciu în valoare de 105
- 15 Septembrie 2003
- Citeste
La sfârşit de săptămână, în Sănătate
Personalul Serviciului Judeţean de Ambulanţă a intervenit, în acest week-end (de sâmbătă dimineaţa până duminică), în cazul a 65 de urgenţe. Dintre acestea, numărul cel mai mare a fost reprezentat de cazurile de colici bi
- 15 Septembrie 2003
- Citeste
Flash rutier
La un pas de moarte În cursul zilei de vineri, în Parcul Pet?fi, Paul Manolescu, de 25 de ani, domiciliat în Oradea, conducând autoturismul Fiat, cu numărul de înmatriculare B-36382, a accidentat-o grav pe A.L., de 70 de ani, din Oradea, care s-a angajat &icir
- 15 Septembrie 2003
- Citeste
CSM Oradea - CSM Bistriţa 31-19 (15-8)
Debut cu dreptul Echipa de handbal masculin CSM Oradea a debutat cu dreptul în noua ediţie a Diviziei A, obţinând un succes categoric în confruntarea cu formaţia din Bistriţa. În jocul din cadrul primei etape, disputat sâmbătă la prâ
- 15 Septembrie 2003
- Citeste
FC Tileagd, la un pas de excludere
Una dintre cele mai bune echipe ale Diviziei D, FC Tileagd, nu s-a prezentat la partida de sâmbătă, din deplasare, cu Petrolul Suplac, contând pentru etapa a V-a a campionatului şi, conform regulamentului, va pierde întâlnirea cu 3-0. Pentru a explica motivel
- 15 Septembrie 2003
- Citeste
La pomul lăudat... să nu te duci cu sacul
Crişul Aleşd - Crişana Tinca 0-2 (0-1) A marcat: Fechete (`10 şi `71) Cartonaşe roşii: 1-1 (Suciu şi Flore) Arbitraj de nota 10: Călin Chereji (Oradea), Juliu Timar (Marghita), Dem Stelian (Oradea) Observator: prof. Ilie Puia Crişul: Pop Sebi, Otv?s,
- 15 Septembrie 2003
- Citeste
Liderul, Bihorul Beiuş, a realizat scorul etapei
Divizia D -etapa a V-a Crişul Aleşd - Crişana Tinca 0-2 Petrolul Suplac - FC Tileagd 3-0 (neprezentare) Damore Alparea - Biharea Vaşcău 0-0 CF Bihorul - Bihoreana Marghita 6-1 Unirea - Olimpia Salonta 0-4 Locadin - Lotus Felix 2-5 Petrom Abram - Regiana Ce
- 15 Septembrie 2003
- Citeste
Frontiera Curtici - Minerul Ştei 0-0
Deplasare fructuoasă Stadion: Frontiera Teren: mocirlos Timp: ploaie densă Spectatori: cca 100 Au arbitrat bine: Vasile Balaj (centru), asistat de Cătălin Hărănuz şi Lucian Glogoviceanu, din Reşiţa Obs. FRF: Dan Băjenescu (Timişoara) Ca
- 15 Septembrie 2003
- Citeste


