Formula 1 Circuitul de la Monza a găzduit, duminică, Marele Premiu al Italiei la automobilism, cea de-a 15-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole-position, campionul mondial en-titre a reuşit un parcurs impecabil, obţinând o victorie extrem de
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
"Bronz" pentru floretiştii de la Crişul
Echipa de floretă a CS Crişul Oradea, pregătită de antrenorul emerit Nicolae Ille a ocupat locul III în Superliga Naţională. La turneul final, desfăşurat la finele săptămânii în Capitală, formaţia orădeană, &
- 15 Septembrie 2003
- Citeste
Actualitatea fotbalistică
Divizia B - etapa a IV-a Seria I Oneştenii au preluat şefia FC Oneşti - Unirea Focşani 2-1 (0-1) Midia Năvodari - FC Vaslui 1-1 (1-0) Callatis Mangalia - Petrolul Moineşti 1-1 (1-0) Gloria Buzău - Poiana Câmpina 2-1 (1-0) Metalul Plopeni - Da
- 15 Septembrie 2003
- Citeste
FC Argeş, revelaţia primelor etape
Divizia A - etapa a V-a Farul Constanţa - Gloria Bistriţa 2-2 (1-1) Au marcat: L. Mihai `30 (p.), `55 (p.) / Negrean `15, A. Rus `77 Cu toate că au beneficiat de două penalty-uri, ambele transformate, "marinarii" n-au reuşit să treacă de o formaţie bistri
- 15 Septembrie 2003
- Citeste
O veritabilă bursă a locurilor de muncă pe platformele European Drinks!
Cel mai mare angajator privat întinde mâna tinerilor: Pentru cei care au călătorit pe DN 76, între Beiuş şi Ştei, sâmbătă, 13 septembrie, traficul a fost mai aglomerat decât de obicei, sute de autovehicule şi de oameni care, grup
- 15 Septembrie 2003
- Citeste
La Liceul Teoretic Salonta, un nou internat şi o nouă cantină
Sâmbătă, 13 septembrie, la Salonta, a avut loc un eveniment deosebit, cu ample reverberaţii în viaţa Liceului Teoretic: inaugurarea şi darea în folosinţă a cantinei şi internatului acestei importante unităţi şcolare a municipiu
- 15 Septembrie 2003
- Citeste
Protecţia consumatorilor rămâne cu ochii pe producătorul apei Lithinia
Rovana Plumb aplică legea cu mână de fier: Aflată sâmbătă, 13 septembrie, la Prefectura Bihor, doamna Rovana Plumb, secretar de stat, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, a prezentat mass-media câteva
- 15 Septembrie 2003
- Citeste
Recepţie tehnică la primele locuinţe ANL din Marghita
La Marghita, a avut loc recepţia tehnică a primelor 36 unităţi locative din cele 72 prevăzute a fi date în folosinţă în cursul acestui an. Locuinţele sunt cuprinse într-unul din cele două blocuri construite prin ANL şi destinate ti
- 15 Septembrie 2003
- Citeste
O escrocherie pe roate, dezumflată de poliţiştii de frontieră
În ultima vreme, anvelopele second hand au devenit o afacere tot mai profitabilă pentru importatorii de piese auto, care, pe lângă cantitatea declarată, în autocamioanele care transportă marfa mai ascund câteva sute de bucăţi nedeclarate. Cu nume
- 15 Septembrie 2003
- Citeste
Minutul 91 şi ceva
"Am demonstrat că noi am fost cea mai bună echipă în divizia ?B?, locul I şi Bihorul după noi, foarte aproape" (Aurel ŞUNDA, antrenor principal Apulum Alba Iulia) "Cred că astăzi am spălat o parte din ruşinea din etapa trecută, când
- 15 Septembrie 2003
- Citeste


