Peste 5.000 de persoane l-au condus, vineri dupã-amiazã, pe ultimul drum pe sublocotenentul post-mortem Iosif Silviu Fogaraºi, care a fost înmormântat cu onoruri militare în oraºul Aleºd, slujba funerarã fiind oficiatã de un sobor de º
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Garda de Mediu pune piciorul în Parcul Brătianu
Sesizată de cetăţenii domiciliaţi în apropierea Parcului I.C. Brătianu, dar şi de articolele publicate în cotidianul nostru, Garda de Mediu Oradea a dispus, începând de joi, 13 noiembrie, sistarea oricăror lucrări de decopertare a zon
- 15 Noiembrie 2003
- Citeste
Un amical sub semnul doliului
Italia - România Partida amicală dintre România şi Italia, care se va disputa duminică, de la ora 21,45, la Ancona, va sta sub semnul targicelor evenimente din Irak şi Afganistan, în urma cărora şi-au pierdut viaţa doi militari români
- 15 Noiembrie 2003
- Citeste
Crişul CET, în Divizia B
Începând de astăzi şi până duminică, 23 noiembrie, clubul Crişul CET Oradea va fi angrenat în campionatul Diviziei B de şah, rezervat echipelor mixte. Pentru confruntările de la Buziaş, preconizate să se desfăşoare &i
- 15 Noiembrie 2003
- Citeste
Jocurile de baraj pentru EURO 2004
Zece ţări mai speră să ajungă la turneul final al Campionatului European, programat vara viitoare în Portugalia, însă, doar cinci naţionale îşi vor putea rezerva bilete de avion pentru Euro 2004, cele care vor trece de adversarele înt&a
- 15 Noiembrie 2003
- Citeste
În parcul Ion C. Brătianu din Oradea
Cine tolerează mizeria o face împotriva bunului simţ Parcul Ion C. Brătianu, aproape de Ştrandul Municipal, a rămas în amintirea mai multor generaţii de locuitori ai urbei de pe Crişul Repede, denumit pe vremuri Parcul Muncitorilor. Multe au fost v
- 15 Noiembrie 2003
- Citeste
Start în etapa a II-a a CN de baschet băieţi
Prima ediţie a Campionatului Naţional al liceelor la baschet a depăşit faza primei etape, atât la fete, cât şi la băieţi, intrându-se deja în etapa a II-a, la finele căreia se vor cunoaşte cele trei participante la turneul final
- 15 Noiembrie 2003
- Citeste
Cu gândul la podium
Dinamo Bucureşti - CSM Oradea Etapa a V-a Diviziei A de polo, programată în acest sfârşit de săptămână, stă sub semnul a două derby-uri, ambele programate în Bucureşti. Una din protagonistele acestor capuri de afiş este forma
- 15 Noiembrie 2003
- Citeste
Orădenii pot spera la victorie...
CSM Lugoj - CSM Oradea Handbaliştii orădeni trebuie să confirme astăzi, în deplasare, rezultatele bune din ultimele trei întâlniri, toate disputate pe teren propriu, altfel victoriile înregistrate neavând mare valoare. Şi dacă ne g&a
- 15 Noiembrie 2003
- Citeste
A învins maturitatea
Unirea Dej - Minerul Ştei 2-0 (2-0) Partida, contând pentru etapa a XI-a a Diviziei C, s-a disputat pe stadionul municipal din oraşul de pe Someş, pe o vreme splendidă, gazon excelent, fiind urmărită de 500 de spectatori. Formaţia gazdă, liderul seriei
- 15 Noiembrie 2003
- Citeste


