Grupul elveţian Holcim, unul dintre cei mai mari producători de ciment, betoane şi agregate din lume, a investit până în prezent în activităţile din România peste 230 de milioane euro, alte 40 de milioane euro fiind prevăzute pentru 2003, in
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Se fac plăţi pentru cupoane!
Municipiul Oradea anunţă plata dobânzii aferente celui de-al doilea cupon (20.08.2003-19.11.2003) a obligaţiunilor emise de către municipalitate începând cu data de 20.11.2003, conform Prospectului de Oferta Publică Primară de Vânzare de Obliga
- 17 Noiembrie 2003
- Citeste
Etichetele conservelor, cu E-urile la vedere!
Transparenţa obligatorie Ne aflăm în plin anotimp friguros, marea majoritate a gospodinelor s-au grăbit să-şi facă din timp aprovizionarea corespunzătoare a cămării de iarnă. De la borcane cu murături, la cele cu compoturi, dulceţuri
- 17 Noiembrie 2003
- Citeste
Orădenii au tras din greu pentru victorie
Club Atletic Oradea - CSŞ Phoenix Râmnicu Vâlcea 59-50 (24-13, 7-7, 17-13, 11-17) CAO: Pascu, Jurcan (7), Ionescu, Ganea, Corb (8), Laza, H. Nicoară (15), L. Szijarto (4), Kiss, T. Nicoară, Sere (11), Bob (14). Antrenor principal: Kosa Zoltan Antrenor secund: Alin Cure&
- 17 Noiembrie 2003
- Citeste
"Regele" a renunţat
Gheorghe Hagi a demisionat, sâmbătă, din funcţia de antrenor al echipei Bursaspor. "Se pot face tot felul de speculaţii referitoare la decizia mea de a demisiona. Este o decizie personală şi nu voi spune motivele", a declarat Hagi. Fostul căpitan al naţ
- 17 Noiembrie 2003
- Citeste
Finala favoritelor la CM de rugby
Australia şi Anglia vor disputa finala Cupei Mondiale de rugby care se desfăşoară la Antipozi. Ţara gazdă s-a calificat în ultimul act al competiţiei după victoria, scor 22-10, obţinută în faţa Noii Zeelande, în timp ce Anglia
- 17 Noiembrie 2003
- Citeste
Poloiştii s-au întors neînvinşi din Capitală
Dinamo Bucureşti - CSM Oradea 5-5 şi 4-5 CSM: Boros, Creţu Dorin (portari), Şarba (1+1), Baidoc (1+0), Bogdan, Creţu Andrei, Boruzs, Furj, Ridzyk, Georgescu (2+2), Geambaşu, Dunca (1+2) Antrenor: Cornel Gordan Dinamo: Stoenescu, Giurcăneanu (portari), Covaci, Un
- 17 Noiembrie 2003
- Citeste
Eu, soldatul... jur să-mi apăr patria
Chiar cu preţul vieţii! Sâmbătă, 15 noiembrie, mare ceremonial militar, în incinta Comandamentului de Jandarmi din Oradea. Noul contigent de jandarmi şi pompieri, care au încorporat în zilele acestei toamne, au depus jurământul militar, de
- 17 Noiembrie 2003
- Citeste
Ziua Mondială a Calităţii - marcată în întreaga ţară
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi Ministerul Sănătăţii (MS) a organizat, în data de 13.11.2003, în cadrul programului naţional de informare a consumatorilor, seminarul ?Siguranţa Produselor Alimentare? (SPA)
- 17 Noiembrie 2003
- Citeste
"Onisifor Ghibu" şi "Dimitrie Leonida" s-au calificat pentru etapa judeţeană
Faza municipală a campionatului şcolar de volei-licee pentru băieţi şi fete, desfăşurată la mijlocul săptămânii, a confirmat superioritatea (cunoscută) a voleibalistelor de la Ghibu, dar şi saltul spectaculos şi neaşteptat a
- 17 Noiembrie 2003
- Citeste


