Cea de-a X-a ediţie a "Memorialului Tozser Jozsef" la lupte libere, concurs dedicat memoriei fostului mare performer şi antrenor orădean, a reunit la start aproape 100 de sportivi de la LPS Bihorul (secţia de libere - profesori Aurel Horgoş şi Constantin Gheorghe; sec
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Handbal
Juniorii II bihoreni în turnee Începând de mâine şi până duminică, trei reprezentante ale handbalului juvenil bihorean vor evolua în cel de-al treilea turneu din turul Campionatului Naţional. În cadrul grupei G, Clubul Sportiv Ş
- 11 Decembrie 2003
- Citeste
Mai bine mai scump, dar sigur pentru sănătate:
Atenţie la cumpărarea produselor alimentare! Sosirea aşteptatelor Sărbători de Iarnă, când febra pregătirilor meniurilor tradiţionale şi a cumpărării de cadouri celor dragi atinge apogeul, mulţi cumpărători pot fi uş
- 11 Decembrie 2003
- Citeste
Frontiera verde
Acţiune de infiltrare Poliţiştii de frontieră din cadrul I.J.P.F. Bihor, în urma unei acţiuni de infiltrare desfăşurate în rândul persoanelor fizice şi juridice care efectuează transport internaţional de persoane ilegal, l-au depis
- 11 Decembrie 2003
- Citeste
În direct de la Poliţie
Lucrătorii Compartimentului Diverse, din cadrul Serviciului Poliţiei Judiciare, l-au reţinut pe Claudiu Moţ, de 45 de ani, din Oradea, care, în data de 28.11.2003, l-a înşelat prin metoda ?şmen? pe cetăţeanul american P.C. Prejudiciul a fost recu
- 11 Decembrie 2003
- Citeste
Un an plin de roade, la Maternitatea din Oradea
La Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie din Oradea, au fost înregistrate, până în prezent, 4112 de naşteri, numărul reprezentând o uşoară creştere, comparativ cu cel din anul precedent. Mai precis, la începutul lunii decembrie 200
- 11 Decembrie 2003
- Citeste
OJPC - (aproape de) ora bilanţului:
"Piaţa este o scenă cu doi actori ce trebuie să-şi acorde unul celuilalt respect" * Numărul acţiunilor de control desfăşurate în 2003 se ridică la 2.834 din care la * instituţii publice - 55 *agenţi economici 2543 *persoane fizice -236
- 11 Decembrie 2003
- Citeste
Flash rutier
Fără permis de conducere Lucrătorii din cadrul Poliţiei municipiului Oradea l-au depistat pe Cristian Bora, de 23 de ani, din Oradea, care, în noaptea de 8.12.2003, în timp ce conducea autoturismul Opel Astra, cu numărul de înmatriculare BH-01-LOT, av&acir
- 11 Decembrie 2003
- Citeste
Bancnota de 1 milion nu a apărut încă la Oradea
Cel mai extravagant cadou adus românilor de Moş Nicolae a fost bancnota de 1 milion de lei. Cu toate că, în mod normal, a intrat în circulaţie de vineri, 5 decembrie, nici un orădean nu a văzut "live" această bancnotă (cu excepţia specimenelo
- 11 Decembrie 2003
- Citeste
Popa şi Lucian au fost debarcaţi
Ceea ce se vehicula încă de câteva zile s-a şi întâmplat ieri. Reuniţi într-o şedinţă comună, membrii Consiliului de Administraţie (CA) şi ai Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) de la FC Oradea au decis, &icir
- 11 Decembrie 2003
- Citeste


