La sfârşitul săptămânii trecute, liderii filialelor locale ale PD şi UDMR au semnat un protocol de colaborare pentru perioada 2004-2008, insistând asupra faptului că acest document nu se referă la alegerile locale, la care cele două formaţiun
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Şi de la 1 martie, va fi valabilă vechea listă de medicamente
Deşi Ministerul Sănătăţii (MS) şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) făceau cunoscut, printr-o decizie emisă în luna decembrie a anului trecut, faptul că lista de medicamente gratuite şi compensate va fi sup
- 24 Februarie 2004
- Citeste
Întâia şi a doua aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul
Este cunoscut episodul biblic, în care Sfântului Ioan i se taie capul, la cererea fiicei Irodiadei. Aceasta, când se sărbătorea ziua naşterii lui Irod. Capul a fost îngropat într-un loc ştiut numai de Irodiada, la castelul din Maherus, unde s-a comis
- 24 Februarie 2004
- Citeste
Victimă a frigului
O tânără de 23 de ani, L.G., din Oradea, a fost preluată de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, în urma unei solcitări făcute de la Postul de Poliţie din incinta pieţei agroalimentare din zona de vest. Episodul s-a petrecut v
- 24 Februarie 2004
- Citeste
Un proiect mai mult decât interesant
Părinţii trebuie şi pot fi educaţi! Fundaţia "Copiii noştri" este prima organizaţie care a abordat în mod unitar şi sistematic tema "educaţia părinţilor" ca modalitate de sporire a bunăstării copilului în familie. Acest
- 24 Februarie 2004
- Citeste
Dragobetele - Sărbătoarea dragostei la români
24 februarie este, pentru români, sărbătoarea dragostei, o sărbătoare românească tradiţională, veche. Originea acestei sărbători se află în ciclurile naturii, mai ales în lumea păsărilor. Nu întâmplă
- 24 Februarie 2004
- Citeste
Divizia D începe pe 13 martie
Comisia Campionatului a stabilit programul returului Diviziei D, competiţie ce va debuta pe data de 13-14 martie. În calendarul de primăvară au fost prevăzute şi două etape intermediare, în data de 19 mai, respectiv 2 iunie. Programul va fi prezentat echipel
- 24 Februarie 2004
- Citeste
Acord cu Brajcin şi Siljanovski...
Singurii fotbalişti străini rămaşi în atenţia grupării bihorene, sârbul Dusan Brajcin şi macedoneanul Jurica Siljanovski, n-au luat parte la antrenamentul de ieri. În principiu, aceştia s-au înţeles cu orădenii asupra unor ang
- 24 Februarie 2004
- Citeste
Taximetrişti care lucrează la negru,prinşi de autorităţi cu ajutorul pasagerilor sub acoperire
La sfârşitul săptămânii trecute, a avut loc o acţiune de depistare a celor care transportă persoane pe ruta Nufărul - staţiunea Băile 1 au e (ARR) - Agenţia Bihor, Garzii Financiare şi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice
- 24 Februarie 2004
- Citeste
FC Oradea - UTA 2-1 (1-0)
Tot autohtonii rămân piesele de bază Primul amical după revenirea de la Norcia a atras în tribunele Municipalului orădean aproximativ 4000 de spectatori, dornici să-şi reîntâlnească favoriţii, dar şi să vadă la lucru p
- 23 Februarie 2004
- Citeste


