Cu gândul la un rezultat bun După evoluţia reuşită din urmă cu o săptămână de la Bucureşti, cu Olimpia, formaţia CSU-CN "Mihai Eminescu" speră să repete jocul bun şi în faţa adversarului de astăzi, Rapid Ma
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
"Crişana junior"
Aşa cum am promis, dăm astăzi startul primei ediţii a concursului de poezie care se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 7 şi 13 ani. Concursul se va desfăşura pe durata a patru săptămâni, iar la sfârşitul acestei
- 28 Februarie 2004
- Citeste
Reorganizarea Corului "Hilaria"
Corul "Hilaria" al Casei de Cultură a municipiului Oradea se reorganizează sub conducerea noului dirijor, profesor Vasile Săteanu, şi îşi completează efectivul. Cei interesaţi sunt invitaţi, marţi, 2 martie 2004, ora 20.00, la Casa de Cultură
- 28 Februarie 2004
- Citeste
Amintiri din campania electorală
Autoturisme sub teroarea uliţelor uitate de edili La prima vedere, ai zice că este vorba de nişte străzi amărâte dintr-un cătun aflat la mare depărtare de oraş. La o privire mai atentă, vezi şi cele câteva blocuri, şi-ţi dai
- 28 Februarie 2004
- Citeste
Demonstraţie de baschet a juniorilor orădeni
LPS Oradea - LPS Satu Mare 102-39 (29-7, 22-8, 28-6, 23-18) Eliberată de povara grijilor legate de calificare, gazdele asigurându-şi în urmă cu două etape accesul în turneul semifinal, formaţia orădeană a oferit celor prezenţi la sala de s
- 28 Februarie 2004
- Citeste
Handbal
Examen decisiv pentru CSM Oradea Începutul bun din retur al handbaliştilor orădeni a reaprins speranţele că CSM Oradea poate realiza obiectivul propus, promovarea în Liga Naţională. Aflată pe locul trei al clasamentului Diviziei A, seria Vest, echipa
- 28 Februarie 2004
- Citeste
Polo
Returul Diviziei A începe azi Campionatul intern de polo se reia azi, după o pauză de două luni, programând prima etapă a returului Diviziei A. CSM Oradea evoluează de la ora 18.00, la Arad, în compania formaţiei locale Astra. Elevii antrenorului Corn
- 28 Februarie 2004
- Citeste
RomTelecom va disponibiliza încă 3.500 de salariaţi
RomTelecom va renunţa, până la sfârşitul acestui an, la încă 3.500 de salariaţi, programul de disponibilizări urmărind eficientizarea activităţii companiei, a declarat, vineri, directorul general al operatorului de telecomunicaţii,
- 28 Februarie 2004
- Citeste
ITM - control în "confecţii-textile"
Munca la negru e cusută cu aţă albă Inspecţia Teritorială a Muncii a demarat la începutul acestei săptămâni a serie de acţiuni de control, cu caracter inopinat ,la angajatorii care au profil de activitate confecţii textile. Inspec
- 28 Februarie 2004
- Citeste
Agenţi economici!
Autoritatea Naţională de Control a lansat Ghidul Controlului! Acesta poate fi accesat pe site-ul Autorităţii Naţionale de Control, www.control.ro, informeaza ANC. Ghidul Controlului reprezintă un ansamblu de reglementări şi norme care stabilesc tipurile de c
- 28 Februarie 2004
- Citeste


