Guvernul macedonean, reunit în sesiune de urgenta, joi seara, dupa moartea presedintelui Boris Trajkovski, a decretat trei zile de doliu national, începînd de vineri, transmite AFP. Accidentul avionului în care se afla presedintele macedonean Boris Trajkovski s-a soldat cu mo
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Constituţia irakiană, pe ultima sută de metri
Secretarul de Stat american, Colin Powell, a dat asigurări că lucrările la Constituţia irakiană, programate să se încheie azi se aflau, ieri, pe ultima sută de metri. "Cred că ne apropiem de momentul încheierii redactării Constituţiei ira
- 28 Februarie 2004
- Citeste
Libia a început distrugerea a peste 3.000 de bombe
Libia a început sa distruga, ieri, cele peste 3.000 de bombe care urmau sa fie dotate cu focoase chimice, a anuntat, Organizatia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), transmite AFP. Expertii OIAC vor supraveghea aceasta operatiune, care urmeaza sa se finalizeze la 5 martie, se arata &ici
- 28 Februarie 2004
- Citeste
Pakistanul, suspectat că a ajutat Coreea de Nord să efectueze teste nucleare
Declaraţiile lui Abdul Qadeer Khan privind traficul nuclear a relansat dezbaterea din cadrul serviciilor americane de spionaj în legătură cu posibilitatea ca Pakistanul să fi efectuat teste nucleare secrete în colaborare cu Coreea de Nord, relatează ediţia o
- 28 Februarie 2004
- Citeste
Două sute de persoane au dispărut într-un incendiu, în Filipine
Circa 200 de persoane au fost date dispărute, ieri dimineaţa, ca urmare a unui incendiu declanşat pe un feribot, în largul localităţii Manila, iar mai multe sute de pasageri au fost salvaţi. O persoană a decedat şi alte 14 au fost rănite în in
- 28 Februarie 2004
- Citeste
Greva ceferiştilor va reduce la tăcere "glasul roţilor de tren"
* Peste 3.000 de bihoreni vor intra în grevă pentru 2 ore *Toate trenurile vor staţiona în prima staţie Peste 3.000 de lucrători feroviari din judeţul Bihor vor intra în grevă de avertisment, alături de cei circa 67.000 de lucrători din &
- 28 Februarie 2004
- Citeste
Deficitul contului curent a atins 5,8% din PIB
Contul curent al balanţei de plăţi a consemnat, anul trecut, un deficit de 2,92 miliarde euro, reprezentînd 5,8% din PIB, în creştere cu 2,4 puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat în 2002. Soldul negativ al contului curent a fost alimen
- 28 Februarie 2004
- Citeste
"Italia reprezintă mai mult decât pizza şi spaghetti"
Colaborare româno-italiană, bătută în cuie la Oradea De acum, vom fi mai ?europeni? decât am fost până acum. Provincia Torino, prin locuitorii săi, se apropie de Bihor, reprezentanţii celor două areale teritoriale dându-şi m&ac
- 28 Februarie 2004
- Citeste
Mărţişor oferit de studenţii de la FEFS
Încheindu-şi practica pedagogică de două săptămâni, efectuată la Şcoala "Oltea Doamna", un grup de studenţi de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport (FEFS) din cadrul Universităţii Oradea a susţinut o interesant
- 28 Februarie 2004
- Citeste
Minerii dau piept cu liderul Diviziei D
La acest sfârşit de săptămână, vor avea loc mai multe partide amicale între formaţiile din judeţ, majoritatea dorind să-şi definitiveze lotul de jucători înaintea începerii returului. Minerul Ştei - CF Bihorul Beiu&
- 28 Februarie 2004
- Citeste


