Deşi obţinut la limită (2-1), avantajul din partida tur a fost suficient pentru ca Steaua să-şi continue cursa europeană în dauna bulgarilor de la ŢSKA Sofia. Aseară, în manşa secundă din primul tur, "roş-albaştrii" au remiz
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Lovitură de palat la finanţe
Averea lui Lascău îl scoate din cărţi pe şeful DGFP Bihor Controversatul finanţist Ioan Lascău, cercetat penal pentru evaziune fiscală, a găsit de cuviinţă, abia ieri, să-şi afişeze declaraţia de avere pe site-ul www.mf
- 01 Octombrie 2004
- Citeste
Scrisoarea a treia intoxică puterea a patra
Mass-media locală a fost ieri ţinta unei noi tentative de intoxicare, prin difuzarea pe e-mail-urile mai multor redacţii a unei aşa-zise scrisori deschise, atribuite domnului Ioan Micula, adresată celor opt baroni locali din conducerea municipiului şi judeţului,
- 01 Octombrie 2004
- Citeste
Lemne de foc gratuite, pentru şcolile din mediul rural
Şcolile din mediul sătesc care se încălzesc cu lemne, pe timpul iernii, vor primi gratuit o cantitate totală de 100.000 de metri cubi de lemne de foc. Această cantitate va acoperi 15 la sută din totalul necesar de lemne pentru încălzirea şcolilor
- 01 Octombrie 2004
- Citeste
Pensiile vor fi recalculate începând cu 1 octombrie
Recalcularea pensiilor va începe de la 1 octombrie iar pensionarii ale căror venituri au fost stabilite anterior datei de 1 aprilie 2001, vizaţi de Hotărârea de Guvern ce prevede recalcularea pensiilor, nu vor fi nevoiţi să meargă personal la Casele jude
- 01 Octombrie 2004
- Citeste
Urcă din nou preţul carburanţilor!
Petrom va majora, astăzi, preţurile de de referinţă la carburanţi cu 200 de lei pe litru, ca urmare a deprecierii monedei naţionale faţă de euro, se arată într-un comunicat al companiei. Decizia de majorare a preţului se aplică atâ
- 01 Octombrie 2004
- Citeste
Listele de candidaţi pentru alegerile generale ale Alianţei Dreptate
şi Adevăr PNL-PD Bihor s-au modificat în urma discuţiilor din cadrul Consiliului de Coordonare Judeţean. Astfel, capii ambelor liste, pentru Senat şi Camera Deputaţilor, au fost retrogradaţi, atât Mircea Matei, cât şi Octavian Bot urmâ
- 01 Octombrie 2004
- Citeste
Octombrie roşu în Bihor
Noaptea cea mai lungă din istoria satului Tărian Peste iarba răzleţită a cimitirului din Tărian cad aripioarele frânte de frig ale arborilor care s-au încleştat în pământ cu cerbicia unor ţărani care nu vor să fie
- 01 Octombrie 2004
- Citeste
Pe Strada Nicolae Jiga, un copac "barometru" a înflorit a doua oară în acest an
În faţa imobilului de la numărul 8 de pe strada Nicolae Jiga, din Oradea (în apropierea magazinului "Crişul"), trecătorii pot admira un castan înalt cât casa, plin de flori de toamnă, care a înflorit pentru a doua oară în acest an.
- 01 Octombrie 2004
- Citeste
Neacordare de prioritate
În data de 29.09.2004, ora 14.30, pe DJ-709/A, la intersecţia cu DJ 792/A, în localitatea Belfir, Teodor- Lucian J., de 29 de ani, din localitatea Cociuba Mare, posesor al permisului de conducere categoriile "B", "C" şi "E" din anul 1993, conducând autoturismul Aro 243, c
- 01 Octombrie 2004
- Citeste


