Cele două echipe orădene angrenate în Campionatul Republican de Volei, de băieţi şi fete ale Liceului cu Program Sportiv "Bihorul" au debutat într-o nouă ediţie de campionat. Din păcate, acesta n-a fost unul fast, ambele fiind învinse &icir
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
AJF Bihor sfidează echipele şi opinia publică
Cu toate că, în ultima perioadă, s-au întâmplat mai multe incidente în cadrul etapelor Diviziei D şi a Campionatului Judeţean, AJF preferă "poziţia struţului", fără a informa opinia publică despre probleme apărute, dar ma
- 01 Octombrie 2004
- Citeste
Orădenii sunt aşteptaţi la crosul toamnei
Manifestările sportive din acest an organizate în cadrul "Toamnei orădene" vor fi deschise sâmbătă de tradiţionalul cros destinat tuturor categoriilor de vârstă. Organizatorii întrecerii sunt DSJ Bihor (inspector Korodi Iosif), Inspectoratul
- 01 Octombrie 2004
- Citeste
"Domnul Bondrea mi-a dat mai multă încredere"
În ultima perioadă, la conferinţele de presă de dinaintea jocurilor oficiale a fost prezentă doar conducerea administrativă şi tehnică a FC Oradea. Ieri, a venit şi rândul jucătorilor să intre în contact cu reprezentanţii
- 01 Octombrie 2004
- Citeste
Lotul pentru Dej
După antrenamentul de ieri dimineaţă, Marian Bondrea a anunţat lotul care va face deplasarea la Dej. Pentru prima dată de la începerea campionatului, tehnicianul echipei orădene nu se confruntă cu probleme de efectiv. Totuşi, există o indisponibil
- 01 Octombrie 2004
- Citeste
Csehi s-a refăcut şi a revenit la Salonta
Cu exact o săptămână în urmă, conducerea grupării salontane anunţa despărţirea de atacantul maghiar Csehi Zolt?n. La baza deciziei a stat accidentarea jucătorului, ceea ce a făcut ca acesta să evolueze în doar două joc
- 01 Octombrie 2004
- Citeste
Turneul final, o ţintă pentru CS Felix Sânmartin
Deşi luptele libere, un sport de mare tradiţie care ne-a adus în trecut multe satisfacţii, se găsesc într-un nemeritat con de umbră pe meleagurile bihorene, mai există speranţe că această disciplină va redeveni ceea ce a fost odată
- 01 Octombrie 2004
- Citeste
În perioada 5-10 octombrie 2004, Târgul Tehnic Internaţional Bucureşti
Inclus în rândul celor mai importante târguri tehnice ale lumii, TIB este recunoscut în cercurile de afaceri internaţionale şi se bucură de o tradiţie de mai bine de 30 ani. Cea de-a 30-a ediţie Târgului Tehnic Internaţional Bucureşti
- 01 Octombrie 2004
- Citeste
Casă de piatră
De astăzi, vor păşi pe acelaşi drum, ca "soţ" şi "soţie", 36 de tineri care se vor prezenta la Serviciul Stării Civile din Oradea, pentru oficierea cununiei. Cele 18 perechi de tineri care se căsătoresc astăzi sunt următoarele: Mirela Vi
- 01 Octombrie 2004
- Citeste
Lovitură grea pentru vanitatea edililor
Ambiţia reprezentanţilor municipalităţii orădene de a disemina printre rândurile contribuabililor orădeni numai marile realizări ale dictaturii Filip a fost sancţionată de către consilierii locali. Graba cu care doresc să-şi vad
- 01 Octombrie 2004
- Citeste


