În fiecare an, la începutul lunii decembrie, autorităţi sanitare, organizaţii non-guvernamentale şi oameni din toată lumea celebrează Ziua Mondială Împotriva HIV/SIDA. Autorităţile din Sănătatea bihoreană, ca şi c
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Concert a cappella, la Filarmonica de Stat
Filarmonica de Stat din Oradea va găzdui astăzi, 2 decembrie, de la ora 19.00, concertul a cappella, care se înscrie în seria concertelor independente ale corului Filarmonicii de Stat, manifestări agreate şi aşteptate de către publicul orădean. Acest
- 02 Decembrie 2004
- Citeste
Farmaciile eliberează medicamente peste sumele contractate cu CAS în acest an
Începând de astăzi, farmaciile bihorene care au contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CAS) vor elibera medicamente gratuite şi compensate de 50% şi 65%, peste valorile contractate pe trimestrul IV al acestui an, în funcţ
- 02 Decembrie 2004
- Citeste
Şedinţă festivă în Sala Mare a Primăriei
Oficialităţi locale, personalităţi bisericeşti, cadre militare, veterani de război, profesori şi elevi s-au adunat ieri în Sala Mare a Primăriei - "Traian Moşoiu" pentru a sărbători împreună ziua de 1 Decembrie, o zi unică
- 02 Decembrie 2004
- Citeste
Ziua Naţională a României, sărbătorită prin ceremonial militar-religios
Orădenii au sărbătorit, ieri, alături de întreaga ţară, împlinirea a 86 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri şi făurirea României Mari, eveniment de o importanţă majoră în istoria poporului nostru, care a dus l
- 02 Decembrie 2004
- Citeste
Brazii intră în legalitate!
După cum preciza Ioan Mihiţ, directorul Ocolului Silvic Beiuş, instituţia pe care o conduce şi Direcţia Silvică Bihor au luat măsuri concrete pentru a stăvili afacerile ilegale cu brazii de sărbători, precum şi tăierile de arbori t
- 02 Decembrie 2004
- Citeste
Prevederile constituţionale privind preşedintele, Guvernul şi Parlamentul
Întrunirea noului Parlament, jurământul preşedintelui şi învestirea Guvernului după alegeri sunt evenimente strict corelate prin prevederile Constituţiei, astfel încât atât partidele aflate pe primele locuri, cât şi şeful s
- 02 Decembrie 2004
- Citeste
A învins tinereţea
CF Bihor Beiuş - FC Oradea II 1-2 (0-1) Stadion: CF Bihorul Spectatori: aproximativ 60 Au marcat: Luca `50 / Popescu `61, Rusu `81 Remarcaţi: Rusu / Popescu, Peii Cartonaşe galbene: Ţirban, Borza / Semeniuc, Cistean CF Bihorul: Bonta (`40 Morar, `80 Odobasian) - Buzgă
- 02 Decembrie 2004
- Citeste
Nici o surpriză în sferturile Cupei României
Trei dintre cele patru sferturi de finală ale Cupei României s-au încheiat cu rezultate previzibile, Dinamo, Craiova şi Farul reuşind să gestioneze în favoarea lor rezultatele din partidele tur. Singurul meci în care calculele hârtiei au fost r
- 02 Decembrie 2004
- Citeste
Derby-ul serii se dispută la Belgrad
În această seară se vor disputa ultimele jocuri ale etapei a IV-a din grupele UEFA, partide în urma cărora se vor cunoaşte câteva formaţii care vor accede în şaisprezecimile competiţiei. Dacă în grupele A-D sunt câteva ech
- 02 Decembrie 2004
- Citeste


