Preşedintele Federaţiei Române de Handbal (FRH), Cristian Gaţu, a declarat, ieri, că şedinţa de analiză a evoluţiei naţionalei feminine la Campionatul European din Ungaria va avea loc pe 4 ianuarie şi a precizat că antrenorul Cornel Oţ
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Echipa ideală a anului 2004
Cotidianul francez "L`Equipe" a dat publicităţii echipa ideală a anului 2004, din care fac parte trei brazilieni, trei portughezi, doi italieni, un englez, un grec şi un ucrainean. Cei 11 jucători din echipa ideală sunt Gianluigi Buffon (Italia, Juventus Torino) - Cafu
- 28 Decembrie 2004
- Citeste
S.O.S., Ambulanţa!
A vrut să se sinucidă De Crăciun, un bărbat de 32 de ani, A.D., din zona Beiuşului, a vrut să-şi curme firul vieţii, ingerând mai multe tablete de Carbamazepin. Bărbatul a scăpat cu viaţă. Un echipaj de la Ambulanţa Beiuş a
- 28 Decembrie 2004
- Citeste
Deşi legea interzice, toţi au dat cu... bombardeaua!
Beiuş Actele normative care reglementează regimul artificiilor şi petardelor prevăd că aceste produse pot fi comercializate doar în perioada 27 decembrie - 1 ianuarie, în timp ce utilizarea lor este permisă doar în noaptea de Revelion. Cu toate aceste
- 28 Decembrie 2004
- Citeste
"Nicăieri nu e ca şi în ţara ta"
Marcel Răducanu * Născut la Bucureşti, în 21 octombrie 1954 *A început fotbalul la vârsta de 7 ani la Steaua, unde a evoluat până în 1981. În perioada 1982-1988 a jucat la Borussia Dortmund, iar între 1988-1991, la FC Zurich * 2 titl
- 28 Decembrie 2004
- Citeste
Transferat pentru 525.000 de mărci
Puţini cunosc faptul că, înainte de ajunge la Borussia Dortmund, Răducanu a semnat un precontract cu Hannover, pe atunci în eşalonul secund al Bundesligii. N-a apucat să joace acolo decât în câteva jocuri amicale. "Am făcut o mare gre
- 28 Decembrie 2004
- Citeste
Doi turişti români, daţi dispăruţi în urma cutremurului din Asia
Doi turişti români din Timişoara care îşi petreceau concediul pe insula thailandeză Phuket sunt daţi dispăruţi, comunicaţiile în zonă fiind întrerupte, a declarat, ieri, Lucia Morariu, preşedinta agenţiei de turism Eximtu
- 28 Decembrie 2004
- Citeste
Cabinetul Tăriceanu, la mân(i)a parlamentarilor
Principiile după care îşi va desfăşura activitatea Cabinetul Tăriceanu vor fi principiul comunicării şi transparenţei, principiul participării, principiul responsabilităţii, cel al eficienţei şi coerenţei, relevă Progra
- 28 Decembrie 2004
- Citeste
Subprefectul Alexandru Retegan aşteaptă, resemnat, rocA.D.A. funcţiilor
N-a "dansat" decât o iarnă Ieri, în sala mare a Prefecturii, subprefectul Alexandru Retegan şi-a luat adio de la colaboratorii săi înainte de predarea ştafetei viitoarei echipe care va reprezenta noul Executiv în teritoriu. Între 28 octombrie -
- 28 Decembrie 2004
- Citeste
Investiţii în turism, cu finanţarea nerabursabilă
* Ajutorul nerambursabil nu poate depăşi 50% din valoarea proiectului * Termenul limită de depunere a proiectului: 18 ianuarie 2005, la sediul A.D.R. Nord-Vest dinCluj-Napoca şi 20 ianuarie 2005, la sediul Ministerului Integrării Europene, Bucureşti. * Şi Sta#
- 27 Decembrie 2004
- Citeste


