Examenele naţionale pentru anul şcolar în curs, respectiv testele naţionale şi bacalaureatul rămân neschimbate, a declarat ministrul Educaţiei, Mircea Miclea. "Dacă, în urma unei analize, se impune introducerea altor modalităţi de ev
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Un orădean a incendiat clădirea în care locuieşte
Pompierii orădeni au fost solicitaţi să intervină, în noaptea de duminică spre luni, cu puţin după ora 23.00, la un incendiu provocat de un tânăr în propria locuinţă. Omul, care este cunoscut cu probleme psihice, şi-a dat foc c
- 11 Ianuarie 2005
- Citeste
Beiuşenii îi vor pe Hal?sz şi Veres
Singura reprezentată bihoreană în Divizia C, Bihorul Beiuş, a început pregătirile tot ieri. La prima reunire a echipei antrenate de Rudi Kovacs şi Petre Baljovici au fost consemnate şi câteva noutăţi, printre care Emil Popa (Locadin Ţe
- 11 Ianuarie 2005
- Citeste
Lotus Felix a demarat pregătirile
Echipa pregătită de Lucian Ciocan a început de ieri pregătirile pentru sezonul de primăvară a Diviziei D, prima întâlnire a jucătorilor având loc la Ştrandul Apolo din Băile Felix. De la reunire a lipsit doar portarul Bradea, care a
- 11 Ianuarie 2005
- Citeste
Noutăţi puţine în lotul salontan
Componenţii formaţiei Liberty Salonta s-au revăzut pentru prima dată în acest an, ieri, la baza sportivă din localitate, efectuând şi un antrenament de 65 de minute condus de antrenorul Dan Mănăilă. Principalele noutăţi î
- 11 Ianuarie 2005
- Citeste
Şteienii au început antrenamentele
Ieri, începând cu ora 11.00, Stadionul Minerul a intrat în "forfota" crampoanelor, deoarece conducerea clubului a "sunat" adunarea, unde prezenţa a fost la capacitate maximă, antrenorul Sandu Balaj având la dispoziţie toţi componenţii care au evol
- 11 Ianuarie 2005
- Citeste
Ratele contractuale, achitate la zi
Preşedintele Emerich Jenei a anunţat că restanţele contractuale către jucători au fost achitate, mai rămânând de plătit doar câteva prime. "Contractele sunt plătite la zi. Mai avem să le achităm două sau trei prime de joc,
- 11 Ianuarie 2005
- Citeste
Reunire fără nume noi la FC Bihor
Începând de ieri, vacanţa reprezintă o amintire pentru fotbaliştii de la FC Bihor Oradea. "Roş-albaştrii" s-au întâlnit la Stadionul Municipal şi au demarat pregătirile pentru sezonul de primăvară, la capătul căruia sper&
- 11 Ianuarie 2005
- Citeste
La invitaţia omologului său român, ministrul francez de interne a vizitat Bihorul
Paris - Bucureşti, cu escală la Oradea Delegaţia franceză condusă de ministrul de Interne, al Securităţii Interne şi Libertăţilor Locale al Republicii Franceze, Dominique de Villepin, care a efectuat, ieri, o vizită oficială în
- 11 Ianuarie 2005
- Citeste
Finanţele renunţă la emisiunile de titluri de stat pentru populaţie
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a suspendat temporar, emisiunile de certificate de trezorerie pentru populaţie, deţinătorii acestora având opţiunea să le răscumpere sau să le transforme în depozite la termen, se arată într-un co
- 11 Ianuarie 2005
- Citeste


