Două farmaciste din Oradea sunt cercetate de către poliţiştii din cadrul Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Oradea, pentru că au comercializat produse stupefiante, fără a avea autorizaţie în acest sens. Cele două femei
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Două echipe orădene şi două din judeţ vor disputa semifinalele
Cu trei partide disputate sâmbătă şi una luni, la prânz, s-a încheiat faza sferturilor de finală a Campionatului Naţional al liceelor la fotbal, etapa judeţeană. Meciurile au fost arbitrate de Ionuţ Silviu Ciatău şi Călin Neaga
- 09 Februarie 2005
- Citeste
CSŞ Arad - LPS Bihorul 89-90 (21-23, 27-18, 20-19, 21-30)
O revanşă mult aşteptată Revenirea în arena competiţiilor oficiale a echipei de baschet juniori I LPS Bihorul s-a produs sub auspicii fericite, tinerii jucători pregătiţi de prof. Alin Cureş obţinând un succes îndelung aştepta
- 09 Februarie 2005
- Citeste
Obiectiv ratat
Participarea formaţiei de volei junioare II la turneul interjudeţean de la Timişoara nu s-a soldat cu îndeplinirea obiectivului propus, calificarea la etapa zonală, tinerele voleibaliste orădene nereuşind să se claseze pe unul din primele două locuri, ca
- 09 Februarie 2005
- Citeste
Porţi deschise la Crişul Aleşd
După unele incertitudini de ordin financiar şi-a reînceput, în sfârşit, antrenamentele şi divizionara D Crişul Aleşd. Principalul sponsor al echipei, Consiliul Local, a invitat conducerea asociaţiei sportive la o şedinţă a acestui
- 09 Februarie 2005
- Citeste
Alexandra Keri, pe podium în Olanda
Tir sportiv În timp ce Alexandra K?ri se afla la un concurs organizat la Haga (Olanda), colegele sale de la secţia de tir a CSU Oradea au participat la cea de a doua întrecere internă din acest an, "Cupa Iosif Sârbu", găzduit de Poligonul Dinamo. Prezenţa Alex
- 09 Februarie 2005
- Citeste
Ultima zi de depunere a dosarelor pentru continuarea activităţii didactice
Profesorii în prag de pensionare pot opta pentru continuarea activităţii didactice. Azi este ultima zi în care se mai pot depune dosarele. Cadrele didactice titulare care doresc să-şi continue activitatea şi în anul şcolar 2005-2006 în condiţ
- 09 Februarie 2005
- Citeste
Flash rutier
A pătruns pe contrasens Luni, 07.02.2005, în localitatea Chiribiş, S. Ciprian Gheorghe, de 24 de ani, din Chiribiş, posesor al permisului de conducere categoria ?B?, din 2003, în timp ce conducea autoturismul Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare BH-05-AUF
- 09 Februarie 2005
- Citeste
Codrul este frate cu bişniţarii, iar săracul moare de frig
Când balanţa Zeiţei Dreptăţii înclină strâmb, În faţa Pieţii Cetate, pe vechiul platou al târgului orădean de altădată, zilnic îşi fac apariţia comercianţi cu lemne de foc, la preţuri piperate.
- 09 Februarie 2005
- Citeste
Preţul pâinii nu va suferi modificări
Preşedintele patronatului român din industria de morărit şi panificaţie Aurel Popescu susţine că preţul pâinii nu va suferi modificări în următoarea perioadă din cauza influenţelor în costuri a tarifelor majorate l
- 09 Februarie 2005
- Citeste


