Creşterea afluxului de turişti în zonele montane bihorene, precum şi grosimea mare a stratului de zăpadă au necesitat, în cursul lunii februarie, intervenţii repetate ale salvamontiştilor bihoreni. Luna trecută au avut loc 11 accidente pe p&acir
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Au început migrările dinspre UDMR spre UCM
Preşedintele UCM Bihor, Csuzi Istvan, a declarat, recent, că membrii acestei formaţiuni nu consideră ca fiind oportun momentul ales de conducerea centrală pentru constituirea şi înregistrarea unui partid politic. "Nu suntem încă pregătiţi"
- 08 Martie 2005
- Citeste
Bani la Sănătate din majorarea accizelor pentru tutun
Pentru reducerea efectelor nocive ale fumatului, mai ales în rândurile minorilor, una dintre măsurile pe care Ministerul Sănătăţii intenţionează să le ia este aceea de licenţiere a lanţului de distribuţie a ţigărilor, de
- 08 Martie 2005
- Citeste
"Egoistul", la Teatrul de Stat Oradea
Teatrul "I.L. Caragiale" din Bucureşti prezintă, astăzi, 8 martie, la Teatrul de Stat din Oradea, la ora 19.00, spectacolul "Egoistul", de Jean Anouilh. Regia este semnată de Radu Beligan. Din distribuţie fac parte: Radu Beligan, Carmen Stănescu, Mihai Fotino, Damian Cr
- 08 Martie 2005
- Citeste
Nemulţumirile lui Ponta
Vicepreşedintele PSD Victor Ponta a trimis, luni, o scrisoare conducerii partidului, în care reclamă faptul că propunerile sale de modificare a statutului PSD nu au fost luate în considerare şi afirmă că varianta de statut trimisă în teritoriu de
- 08 Martie 2005
- Citeste
Năstase crede în "formula de conducere în echipă"
Adrian Năstase a evitat, ieri, să se pronunţe dacă va candida la preşedinţia PSD, în situaţia în care statutul nu va cuprinde şi postul de preşedinte executiv, dar şi-a exprimat încrederea în formula de "conducere în ech
- 08 Martie 2005
- Citeste
O altfel de zi a femeii
Ziua Internaţională a Femeii nu a fost întotdeauna sărbătorită cu mare fast, fiind, uneori, marcată printr-o serie de demonstraţii sau revoluţii, momentul fiind considerat de reprezentantele sexului frumos cel mai potrivit pentru a-şi cere drepturil
- 08 Martie 2005
- Citeste
De la substaţii de Ambulanţă, la centre multifuncţionale
Deşi aprobată prin ordin de ministru, înfiinţarea celor opt substaţii de Ambulanţă din Bihor (Valea lui Mihai, Săcueni, Sălard, Popeşti, Tinca, Sâmbăta, Tileagd şi Bratca) a fost irealizabilă până acum, din cauza bl
- 08 Martie 2005
- Citeste
Pe axa Londra - Washington, cu escală la Moscova
Preşedintele Traian Băsescu va pleca, astăzi, la Washington, pentru o vizită oficială, la invitaţia preşedintelui SUA, George W. Bush, după vizitele la Londra şi Moscova. Încă din timpul campaniei electorale, Băsescu a surprins politicien
- 08 Martie 2005
- Citeste
Explozie jazz-rock, pe scena Teatrului de Stat
Teatrul de Stat Oradea, Trupa Szigligeti şi Joe Balogh au oferit, la sfârşitul săptămânii trecute, concertul extraordinar "Let`s play Toto", la care au participat două formaţii, Jeff Porcaro Tribute Band, din Budapesta, Ungaria, respectiv Jazz Today Workshop
- 08 Martie 2005
- Citeste


