În cadrul proiectului „Dreptul la un Crăciun fericit”, încărcați cu daruri, studenții Facultății de Drept Oradea, sub îndrumarea decanului Cristian Miheș și cadre didactice din cadrul facultății, au adus multă bucurie și i-au ghidat pe copii în lumea magică a Sărbătorilor de iarnă.
Titlurile zilei
-
În parcurile industriale din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei - Şase noi parcele pentru investitori
Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) organizează o nouă rundă de licitații publice pentru concesionarea a șase parcele de teren în Parcurile de Specializare Inteligentă (PSI) din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.
-
Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş - Biharia - Lucrările avansează
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a anunţat că lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania progresează în ritm accelerat, fiind realizate în proporţie de 87%.
-
Nexis Dance Studio cucerește podiumul la Cluj-Napoca - 12 calificări la Paris, 12 noi motive de a visa
Micile dansatoare de la Nexis Dance Studio din Oradea continuă seria rezultatelor remarcabile. De această dată, tinerele artiste au reprezentat orașul de pe Crișul Repede la competiția internațională „Black Swan”, desfășurată la Cluj-Napoca, de unde s-au întors cu numeroase premii, experiențe valoroase și o veste extraordinară: 12 calificări la Paris.
-
Expoziție de fotografie și grafică digitală a studenților Facultății de Arte - „Oradea fantastică”
Universitatea din Oradea îi provoacă pe cei care iubesc frumosul să devină părtași ai unui inedit eveniment artistic. Studenții de la programele de studiu Grafică și Pictură – Departamentul de Arte Vizuale al Facultății de Arte, propun viziuni spectaculoase asupra orașului de pe Crișul Repede, în expoziția „Oradea fantastică”.
-
În parcările publice cu plată din Oradea, sistemul pentru verificarea plății parcării a intrat în funcțiune - Amenda pe roți și în plic
Sistemul ANPR (recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare), instalat pe autovehiculul de control, a devenit operațional pentru verificarea plății taxei de parcare în parcările publice cu plată din municipiul Oradea începând din această săptămână. Până acum, sistemul s-a aflat într-o perioadă de testare.
-
Ceremonia de învestire a avut loc luni, 2 noiembrie, Emilian Pavel, noul prefect al judeţului Bihor
Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel, a fos învestit în funcţie luni, 2 noiembrie, în cadrul unei ceremonii la care au participat parlamentari de Bihor, reprezentanți ai mediului universitar și de afaceri, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate și ai structurilor de ordine publică.
Bărbatul este după gratii în timp ce primăriţa Livia Bârlău, în arest la domiciliu - Mandate prelungite
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a prelungit, cu 20 de zile, mandatele de arestare emise pe numele Liviei Bârlău şi a soţului acestuia, acuzaţi de tentativă de omor.
- 22 Decembrie 2021
- Citeste
Încă un an fără Moș Crăciun - Poate la anul!
Nici în acest an, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, Moș Crăciun nu va sosi în Gara Oradea. Până anul trecut, an de an, la invitația municipalității, Moșul cel bun și darnic poposea în Gara Oradea, încărcat de daruri.
- 22 Decembrie 2021
- Citeste
1.643 de proprietari care vor fi supraimpozitați - Arși la buzunare
Nu mai puțin de 1.643 de proprietari, 434 de clădiri și 49 de terenuri vor fi supraimpozitate în Oradea, în 2022.
- 21 Decembrie 2021
- Citeste
Ziua Victoriei Revoluţiei - Programul evenimentelor din Oradea
Azi, 22 decembrie, începând cu ora 12.00, va avea loc ceremonia militară prilejuită de Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii.
- 21 Decembrie 2021
- Citeste
Cercetări efectuate de Muzeul Ţării Crişurilor - Nouă situri arheologice noi
Echipele de arheologi de la Muzeul Ţării Crişurilor au identificat nouă situri noi, în cadrul săpăturilor efectuate la traseul viitorului drum expres dintre Oradea Girația Sântandrei - Autostrada A3 Biharea. Dintre acestea se remarcă o așezare multistratificată aparținând perioadei mijlocii a Epocii Bronzului.
- 21 Decembrie 2021
- Citeste
Călătorie în timp la Don Orione - Iesle unică în țară
An de an, în această perioadă, în curtea Liceului Don Orione din Oradea, are loc o călătorie în timp, în urmă cu mai bine de 2.000 de ani, când se năștea Pruncul Isus.
- 21 Decembrie 2021
- Citeste
Din ajunul Crăciunului, la muzeu - Expoziția „Oradea în machete”
Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal, în parteneriat cu echipa „Proterra - Modelism & Arhitectura, invită publicul, începând cu data de 24 decembrie, la o expoziție ce cuprinde machetele mai multor clădiri reprezentative pentru istoria și arhitectura orașului.
- 21 Decembrie 2021
- Citeste
În parteneriat cu Travel Guide România - S-a lansat albumul fotografic Padiş
Unul dintre cele mai frumoase și spectaculoase locuri din România, platoul carstic Padiş, este subiectul unui album fotografic care a fost lansat marţi, 21 decembrie, de Alpin Expe, în parteneriat cu Administraţia Parcului Natural Apuseni şi Travel Guide România.
- 21 Decembrie 2021
- Citeste
Două lansări de carte şi numărul dublu al revistei „Familia” - Triplă lansare la Casa Darvas-La Roche
La final de an, redacția revistei Familia le-a pregătit cititorilor nu doar lansarea numărului dublu 11-12, ci și două lansări de carte. Este vorba despre volumul Bihorul poetic postbelic. O perspectivă critică asupra liricii româno-maghiare, studiul literar semnat de Mihók Tamás, recent apărut la Editura Universității din Oradea, și de volumul colectiv de proză scurtă Cartea orașelor.
- 21 Decembrie 2021
- Citeste


