Jignit într-o emisiune televizată de către fostul preşedinte de onoare al AJF Bihor, Dan Matei, vicepreşedintele Florian Fiţ a mărturisit că intenţionează să-l acţioneze pe acesta în judecată. "M-a mirat atitudinea domnului Mate
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Modificări în componenţa comisiilor...
Noul preşedinte al AJF Bihor, Valer Vancea, a afirmat că, în perioada următoare, vor surveni modificări în componenţa comisiilor din cadrul instituţiei pe care o conduce. "Vor rămâne doar acei oameni care doresc să se înhame la munc
- 07 Aprilie 2005
- Citeste
Voleibaliştii şteieni vizează calificarea în ultimul act
Rezultatele deosebite obţinute de tinerii voleibalişti de la Liceul "Avram Iancu" din Ştei au darul să încununeze eforturile lor depuse "peste fileu" cu o participare la turneul semifinal pe ţară, organizat în cadrul Olimpiadei Sportului Şcolar. Evenime
- 07 Aprilie 2005
- Citeste
CSM Oradea - BCM Târgu Mureş
Gazdele vor să încheie neînvinse returul Cuplajul găzduit astăzi de Sala Sporturilor "Antonio Alexe" se va încheia cu meciul de baschet dintre divizionarele B CSM Oradea şi BCM Târgu Mureş, joc programat la ora 18.00, după încheierea parti
- 07 Aprilie 2005
- Citeste
Creşterea gradului de absorbţie a fondurilor SAPARD
Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia SAPARD au început o acţiune comună de monitorizare a activităţilor de implementare şi de promovare a Programului SAPARD la nivel naţional. Această acţiune &ici
- 07 Aprilie 2005
- Citeste
Creşterea gradului de absorbţie a fondurilor SAPARD
Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia SAPARD au început o acţiune comună de monitorizare a activităţilor de implementare şi de promovare a Programului SAPARD la nivel naţional. Această acţiune &ici
- 07 Aprilie 2005
- Citeste
De astăzi, doar prin sistemul electronic de plăţi
* Decontări interbancare pentru sume mai mari de 500 milioane lei * De astăzi, 7 aprilie a.c., agenţii economici şi instituţiile publice care au conturi deschise la unităţile teritoriale al trezoreriei statului vor efectua decontările interbancare de mare v
- 07 Aprilie 2005
- Citeste
Majoritatea farmaciilor şi-au epuizat plafoanele pe 2005
Probleme la introducerea sistemului de compensare a medicamentelor La doar două zile de la introducerea noului sistem de compensare a medicamentelor (cu 50, 90 şi 100%), deşi părea promiţător faptul că noile liste cuprind, într-o anumită măsur
- 06 Aprilie 2005
- Citeste
Şef nou la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor
De la începutul acestei luni, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor are un nou inspector-şef, Ilie Negruţiu fiind transferat definitiv la unul dintre compartimentele instituţiei pe care a condus-o până în 31 martie. Locul său a fost luat, pentru o pe
- 06 Aprilie 2005
- Citeste
Elevii de la "Nicolae Bălcescu", în febra simulărilor
În această săptămână, elevii claselor a VIII-a de la Şcoala cu clasele I-VIII "Nicolae Bălcescu" din Oradea susţin simulările la examenele naţionale. În fiecare an, elevii şi părinţii acestora au optat pentru organizarea a
- 06 Aprilie 2005
- Citeste


