Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Naţionale pentru IMM şi Comerţ, la conferinţa "Acasă în Uniunea Europeană", ale cărei lucrări s-au desfăşurat recent la Bucureşti, din sutele de fabrici de lapte sau de conserve existente &i
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Măsuri stricte în desfăşurarea examenelor terminale
De curând, inspectorii şcolari generali au participat la o conferinţă de presă organizată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, întâlnire prilejuită de evaluarea stadiului pregătirilor pentru examenele naţionale din aceast
- 06 Iunie 2005
- Citeste
Şcoala din Peştiş, sub teroare
În ajunul sărbătorii de 1 iunie, ziua bucuriei şi fericirii tuturor copiilor, elevii şcolii din satul Peştiş, alături de dascălii lor, au trăit momente de coşmar. Vecinul şcolii, Florian Turcuş, revendică de mai mulţi an
- 06 Iunie 2005
- Citeste
Semnal editorial
Revolte ţărăneşti. Deportările din judeţul Bihor în Dobrogea La Imprimeria de Vest Oradea, a apărut lucrarea "Revolte ţărăneşti. Deportările din judeţul Bihor în Dobrogea", semnată de Aurel Brazdă, preşe
- 06 Iunie 2005
- Citeste
Expoziţie de cameră deschisă publicului
O nouă expoziţie de cameră este deschisă publicului orădean, la noul sediul al Clubului Fotografic "Nufărul" (CFN) Oradea, situat sub Pasajul Vulturul Negru. Este vorba despre prima expoziţie personală a lui Nicolae Weisz, absolvent al cursului de tehnic
- 06 Iunie 2005
- Citeste
Preşcolarii au optat pentru cele mai bune şcoli orădene
Recent, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, a avut loc o conferinţă de presă, prima, de altfel, de la instalarea noii conduceri a ISJ, la care a participat, alături de inspectorii generali adjuncţi Silviu Torjoc şi Dorel Luca, şi senatorul P
- 06 Iunie 2005
- Citeste
Ceferiştii au renunţat la grevă
Greva generală a ceferiştilor, anunţată să înceapă azi şi să se desfăşoare timp de o săptămână, a fost amânată. În cursul zilei de sâmbătă, s-au purtat negocieri intense între reprez
- 06 Iunie 2005
- Citeste
S-a dat start în ediţia jubiliară
Sute de iubitori ai automobilelor 4x4 şi traseelor off-road au luat cu asalt, în week-end, dealul de la Betfia, pentru a urmări cu sufletul la gură preliminariile competiţiei "Carpat Trophy Adventure Challenge". Pe plan european, evenimentul este recunoscut deja ca #
- 06 Iunie 2005
- Citeste
Discuţii pe tema prevenirii bolilor aparatului digestiv
Uniunea Femeilor Bihor Oradea organizează, azi, începând cu ora 17.00, în sala festivă a Casei de Cultură a municipiului Oradea (fostă ARLUS), un dialog în cadrul programului dedicat sănătăţii şi intitulat "Sănătatea
- 06 Iunie 2005
- Citeste
Muzică clasică braziliană pentru orădeni
În perioada 7-28 iunie, în Oradea, se va desfăşura a VI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Clasică Braziliană. Concertul de deschidere va avea loc mâine, ora 19.00, la Biserica Sfântul Ladislau, cu participarea Cvartetului Var
- 06 Iunie 2005
- Citeste


