La Muzeul Oraşului se deschide, începând de astăzi, 24 decembrie, expoziţia „Oradea în machete”, ce cuprinde monumente emblematice din municipiu în miniatură.
Titlurile zilei
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
-
Prefectura Bihor printre primele autorităţi care au depus cerere - Finanțare pentru capacități de stocare a energiei
Instituția Prefectului - Județul Bihor a fost printre primele 100 de autorități care au depus cereri de finanțare pentru capacități de stocare a energiei prin Fondul pentru Modernizare.
Școala „Dimitrie Cantemir” Oradea - „Capace pentru suflet”
Simplul fapt de a dărui, fără a aștepta recunoștință, ne face mai buni, mai atenți la noi înșine și la ceilalți, la bucuria noastră și a celor din jur.
- 23 Decembrie 2021
- Citeste
Seară de colinde la Liceul Teoretic German Oradea - Lumea „florilor dalbe” și a „lerului ler”
În fiecare an, când se apropie Crăciunul și încep să cadă primii fulgi de nea, în inimile noastre se naște o lume nouă, o lume de basm, de vis.
- 23 Decembrie 2021
- Citeste
Ștei. Școala Gimnazială „Miron Pompiliu” - „O serbare literară - tradiții și obiceiuri de Crăciun”
Ca în fiecare an, la Școala Gimnazială „Miron Pompiliu” Ștei, a cărei conducere este compusă din prof. Emanuel Coroiu și Romulus Fășie, director, respectiv director adjunct, s-a desfășurat, în preajma Sărbătorilor de Iarnă, câteva activități la care a participat inclusiv... Moș Crăciun.
- 23 Decembrie 2021
- Citeste
Bucurie pentru tinerii din Centrul Dignitas - Daruri de la Moș Crăciun
Tinerii din Centrul Social Dignitas, aflat în subordinea Direcției de Asistență Socială Oradea, s-au pregătit și ei, cum se cuvine, să întâmpine cele mai frumoase și importante sărbători ale anului.
- 23 Decembrie 2021
- Citeste
La Grădina Zoologică din Oradea - Copiii s-au întâlnit cu Moș Crăciun
Copiii care au vizitat Grădina Zoologică din Oradea, începând de marți până joi (21-23 decembrie 2021), au avut posibilitatea să-l întâlnească pe Moș Crăciun, aflat în misiune printre viețuitoare. Pe lângă câte un mic dar și diplome de copii cuminți, cei mici au avut oportunitatea să ducă, împreună cu darnicul Moș, cadouri frumos împachetate animalelor preferate.
- 23 Decembrie 2021
- Citeste
Recomandările pompierilor militari pentru sărbători liniştite - Lăcașuri de cult verificate
Pe parcursul acestei săptămâni, ofiţerii şi subofiţerii Inspecţiei de Prevenire a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor au efectuat activităţi de control la biserici, mănăstiri şi schituri, în cadrul cărora au verificat modul în care sunt respectate normele de apărare împotriva incendiilor.
- 23 Decembrie 2021
- Citeste
Zeci de mii de copii își vor petrece Crăciunul fără părinți - Singuri acasă de sărbători
Mai puțin de jumătate dintre părinții care muncesc în străinătate se întorc acasă, de Sărbători, unde îi așteaptă copiii lor. Din păcate, 41% dintre părinți nu s-ar întoarce definitiv în țară conform unei anchete a organizației Salvați Copiii România.
- 23 Decembrie 2021
- Citeste
Polițiștii au oferit șoferilor - Ceai, cafea și recomandări preventive
Ceai cald, cafea și recomandări pentru a preveni victimizarea prin accidente rutiere au fost oferite conducătorilor auto de polițiștii bihoreni.
- 23 Decembrie 2021
- Citeste
La numai 35 de ani, un orădean este grav bolnav - Ionuț Balajti are nevoie de ajutor
Un orădean de numai 35 de ani, Ionuț Balajti, a fost diagnosticat în acest an cu o boală genetică foarte rară. Din păcate, însă, recent, a primit o lovitură grea, fiind diagnosticat și cu cancer la nivelul plămânilor.
- 23 Decembrie 2021
- Citeste


