Preşedintele Traian Băsescu a semnat, ieri, decretele de numire a noilor ambasadori ai României în Austria, Croaţia, Federaţia Rusă, Republica Elenă şi Ungaria, informează un comunicat al Administraţiei prezidenţiale. Şeful stat
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Medicii îşi pot cumpăra cabinetele
CNAS a devenit autonomă, Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate (CNAS) a devenit autonomă, iar medicii îşi pot cumpăra cabinetele, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate de Executiv, în şedinţa de joi, privind
- 16 Iulie 2005
- Citeste
Cinci ofiţeri din Vama Borş, înlocuiţi din funcţii
După ce zilele trecute, şeful de tură din cadrul PTF Borş a fost eliberat din funcţie fiind suspectat de luare de mită, ieri, alţi cinci ofiţeri ai aceleaşi structuri au fost înlocuiţi şi repartizaţi la alte subunităţi.
- 16 Iulie 2005
- Citeste
Două săptămâni de campanie electorală
Guvernul a modificat, în şedinţa de joi, printr-o ordonanţă de urgenţă, legislaţia electorală, în perspectiva alegerilor anticipate. Astfel, campania electorală se va desfăşura pe parcursul a două săptămâni, p
- 16 Iulie 2005
- Citeste
Tabăra ecologică româno-maghiară, ediţia a IV-a
Beiuş Beiuşenii s-au obişnuit în ultimii ani să vadă cum, timp de câteva zile, vara, grupuri de tineri români şi maghiari fac curăţenie prin parcurile urbei. Aşa s-a întâmplat şi în acest an, 20 de copii, î
- 16 Iulie 2005
- Citeste
Marcel Iancu, noul preşedinte al FC Bihor
În şedinţa AGA, desfăşurată ieri după-amiază la sediul CS FC Bihor, au fost aprobate măsurile luate de Consiliul Director pe perioada interimatului acestuia, iar apoi a fost ales noul Consiliu Director. Acesta are următoarea configuraţi
- 16 Iulie 2005
- Citeste
Monitorizare strictă a contractelor de privatizare
Conform unei Ordonanţe de urgenţă aprobată joi, de Guvern, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va exercita o monitorizare mult mai strictă a obligaţiilor prevăzute în contractele de privatizare a societăţilor comerciale #
- 16 Iulie 2005
- Citeste
Registrul de evidenţă fiscală, document cu regim special
Potrivit Ordinului Ministerului finanţelor Publice (nr. 870/2005), privind Resgitrul de evidenţă fiscală, publicat în Monitorul Oficial nr. 549 din 28.06.2005, contribuabilii, înregistraţi ca plătitori de impozit pe profit, sunt obligaţi să î
- 16 Iulie 2005
- Citeste
Examen greu pentru ceferişti
Sorţii au hărăzit clujenilor de la CFR un adevrsar redutabil, la Cluj poposind, mâine, multipla campioană a Franţei, Saint-Etienne. Elevii lui Dorinel Munteanu cred în şansa lor şi, indiferent de ce se va întâmpla în dubla cu franc
- 16 Iulie 2005
- Citeste
Salontanul Demj?n G?bor, în pregătiri la Atalanta
După cei patru fotbalişti plecaţi în pregătiri la prim divizionara maghiară Sopron, un alt component al CF Liberty Salonta, atacantul maghiar Demj?n G?bor s-a alăturat lotului formaţiei Atalanta Bergamo, retrogradată la finalul sezonului trecut &icir
- 16 Iulie 2005
- Citeste


