Începând cu această lună, va avea loc punerea în plată a pensiilor recalculate în cea de-a doua etapă a acestui proces anevoios. Dacă în prima tranşă au fost evaluate 6.259 de dosare, acum alţi 32.278 de pensionari sunt beneficiar
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Selecţionata Under-18 a ratat la coşaveraj calificarea
Echipa de baschet Under-18 a României, prezentă la jocurile Campionatului European, eşalonul valoric B, ce se desfăşoară în perioada 13-25 iulie, la Ruzomberok (Slovacia), a ratat la mustaţă calificarea în sferturile competiţiei. După v
- 19 Iulie 2005
- Citeste
Borb?ly, în probe la Ferencv?ros
Atacantul Borbely Csaba (25 ani) n-a mai făcut deplasarea cu lotul echipei FC Bihor în cantonamentul de la Tiszaujv?ros, deoarece nu a ajuns la o înţelegere cu conducerea clubului roş-albastru în privinţa contractului său. Fotbalistul orădean este a
- 19 Iulie 2005
- Citeste
"Cupa municipiului Oradea"
Liderul din B2 continuă şirul victoriilor Pe terenurile sintetice de la baza "5x5 Fotbal", s-au desfăşurat, în week-end, partidele rundei a XIII-a din cadrul "Cupei municipiului Oradea", competiţie care se apropie de finalul turului. Liderul Superligii, Piaţa
- 19 Iulie 2005
- Citeste
Joc amical la Ştei
După ce şi-au reluat pregătirile, la mijlocul săptămânii trecute, componenţii formaţiei Minerul Ştei, vor susţine astăzi, de la ora 11.00, pe teren propriu, primul joc de verificare. Adversara echipei pregătite de Sandu Balaj va fi div
- 19 Iulie 2005
- Citeste
Clujenii au remizat cu fosta campioană a Franţei
Cupa UEFA Intertoto Cu toate că în UEFA Intertoto se întâlnesc numeroase echipe de al căror nume mulţi nici măcar n-au auzit, formaţiile mici înscrise în această competiţie par să acorde o atenţie sporită întrecer
- 18 Iulie 2005
- Citeste
Şase luni din viaţa unui tenismen
Drumul către glorie în tenis şi în sport, în general, este foarte greu. Succesele încep să apară în sportul alb numai după ani întregi de muncă intensă la antrenamente şi numeroase participări la turnee. Fără
- 18 Iulie 2005
- Citeste
Fotoliul de preşedinte al CAS, accesibil oricărui asigurat
La concursul care se va desfăşura la Bucureşti la sfârşitul acestei luni, ca urmare a schimbării statutului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în vederea ocupării posturilor de preşedinţi ai caselor judeţene, pot can
- 18 Iulie 2005
- Citeste
România înecată în lacrimi
Inundaţiile au provocat o nouă victimă în judeţul Vrancea, numărul total al localnicilor decedaţi în urma viiturilor ridicându-se la 20 de persoane, a anunţat, ieri, ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga. Conform ultim
- 18 Iulie 2005
- Citeste
Parcul Olosig, din cimitir în loc de recreere
Cu o întârziere de câteva zile, Parcul Olosig urmează să fie inaugurat în primele zile ale lunii septembrie. Termenul de amenajare a fostului cimitir într-un parc este de două luni, iar pânâ în prezent, angajaţii firmei Trameco sus&
- 18 Iulie 2005
- Citeste


