Aiurea-n tramvai: Municipalitatea orădeană pare dispusă să investească peste 1, 5 milioane euro în 23 de tramvaie vechi de mai bine de 20 de ani. Deşi suntem prea săraci să ne permitem lucruri ieftine, totuşi edilii noştri sunt dispuş
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Juniorii au încheiat pe ultimul loc la Europene
După startul excelent în competiţie, cu două victorii în primele două partide, juniorii din naţionala de baschet a României au mers din ce în ce mai rău, au suferit eşecuri pe linie şi au încheiat turneul pe ultimul loc. De
- 27 Iulie 2005
- Citeste
Steaua intră în focuri, clujenii continuă aventura europeană
Partidele turului doi preliminar al Ligii Campionilor au demarat aseară, cu trei jocuri, şi vor continua astă-seară. În competiţie va intra şi campioana României, Steaua Bucureşti, care va întâlni campioana Irlandei, FC Shelbourne. Tot a
- 27 Iulie 2005
- Citeste
Bonuri de masă şi pentru universitari
Până la 1 iulie, cadrele medicale universitare încadrate la Spitalul Clinic Judeţean nu au primit bonuri de masă, fiind consideraţi cu jumătate de normă. Situaţia a fost reglementată şi, conform noilor dispoziţii legale, această ca
- 27 Iulie 2005
- Citeste
Laboratoare ca în UE?
Sănătatea, încotro? Tindem spre UE şi cu laboratoarele de analize medicale a căror susţinere prin CAS este precară, deocamdată. Cu cele trei laboratoare din subordine, Spitalul Clinic Judeţean se confruntă cu aceeaşi situaţie. Conform l
- 27 Iulie 2005
- Citeste
Acţiuni preventive pe raza municipiului Oradea
Poliţiştii bihoreni au organizat două acţiuni cu caracter preventiv în cadrul cărora oamenii legii au legitimat zeci de persoane şi au aplicat mai multe sancţiuni contravenţionale. Lucrătorii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poli
- 27 Iulie 2005
- Citeste
Poliţiştii de frontieră alături de sinistraţi
Poliţiştii din cadrul Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea au donat suma de 23.092 RON pentru ajutorarea victimelor inundaţiilor. Întreaga sumă de bani a fost depusă într-un cont special destinat acestei campanii de ajutorare, unde vor ajung
- 27 Iulie 2005
- Citeste
Ionel Bungău va fi numit astăzi în fruntea DSJ Bihor
Noul conducător al Direcţiei Judeţene de Sport Bihor, Ionel Bungău, va fi instalat, astăzi, în mod oficial, în cadrul unei festivităţi care va avea loc de la ora 10.00, la sediul instituţiei. Ieri, proaspătul director i-a invitat pe reprezen
- 27 Iulie 2005
- Citeste
Mai mult de patru candidaţi pe un loc fără taxă
La Universitatea Oradea, Sâmbătă, a fost ultima zi în care candidaţii s-au putut înscrie la una din facultăţile Universităţii Oradea, pentru a putea participa la concursul de admitere. Conform informaţiilor primite de la prorectorul Ni
- 26 Iulie 2005
- Citeste
Roş-albaştrii au revenit pe Municipal
După cele zece zile petrecute în cantonamentul de la Tiszaujvaros şi meciul disputat sâmbătă seara în compania echipei campioane a Ungariei, DVSC Debrecen, divizionara B FC Bihor Oradea a revenit acasă, ieri după-amiază desfăşur&acir
- 26 Iulie 2005
- Citeste


