Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș I au depistat cinci cetățeni din Afganistan și Pakistan care încercau să treacă ilegal frontiera de stat, ascunși într-un automarfar care transporta recipiente din plastic încărcate cu gem.
Titlurile zilei
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
-
Victimă descarcerată de pompieri - Accident în Oradea
Două persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs joi, în jurul orei 12.50, pe strada Sfântul Apostol Andrei din Oradea. În eveniment au fost implicate două autoturisme și trei persoane, una dintre victime fiind încarcerată și extrasă de pompierii militari.
DASO. Sprijin pentru oamenii străzii - Nu-i lăsați să înghețe pe stradă!
Direcția de Asistență Socială (DAS) Oradea se îngrijește de persoanele care, din diferite motive, sunt greu încercate de viaţă, neavând un adăpost.
- 11 Ianuarie 2022
- Citeste
În semn de protest faţă de modificarea pragului burselor - Elevii în negru
Și Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Bihor consideră că protestul inițiat de Consiliul Național al Elevilor în privința inechității acordării burselor este întemeiat. Ei își îndeamnă colegii să poarte negru pentru a-și arăta nemulțumirea față de deciziile luate peste noapte, și fără consultare, de către Ministerul Educației.
- 11 Ianuarie 2022
- Citeste
Circulaţi cu atenţie în condiţii de iarnă - Recomandări preventive pentru o deplasare în siguranţă
Polițiștii rutieri bihoreni recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă şi să respecte indicaţiile polițiștilor aflaţi în trafic. Astfel, înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor și echipați-vă corespunzător autovehiculul pentru circulația în condiții de iarnă.
- 11 Ianuarie 2022
- Citeste
Covid-19 în Bihor - Număr dublu de cazuri plus 5 decese
Numărul cazurilor noi de Covid-19 în Bihor este în creștere alarmantă. Marți, 11 ianuarie, au fost înregistrate 383 de cazuri noi (din 2.052 de teste efectuate). Numărul cazurilor active în județ este de 1.891. La Terapie Intensivă sunt 27 de persoane.
- 11 Ianuarie 2022
- Citeste
Un val de frig lovește România - Avertizare meteo de ger, cu minus 18 grade
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo valabilă de marți până joi, când vremea devine geroasă, cu temperaturi de minus 18 grade. Se anunță vânt puternic, cu precădere pe litoral, dar şi în zona muntoasă.
- 11 Ianuarie 2022
- Citeste
Beiuș – Rezultate foarte bune obținute de elevii lui Sensei Ghiță Toderici, în 2021!
Cu ocazia ultimei activități organizate în 2021 de secția de Ashihara Karate a Clubului Sportiv Bihorul Beiuș, reputatul antrenor Sensei Ghiță Toderici a făcut un scurt bilanț al activității și performanțelor obținute de sportivii săi pe parcursul întregului an.
- 11 Ianuarie 2022
- Citeste
Astăzi, în Piaţa Unirii - Expoziţie festivă
Fotoclubul Varadinum le-a pregătit orădenilor o nouă surpriză, la început de an. Cu ocazia Zilei Fotografice în România, astăzi, 11 ianuarie, va fi instalată o expoziţie de fotografie în aer liber, pe panourile din Piaţa Unirii.
- 10 Ianuarie 2022
- Citeste
A doua ediţie la Muzeul Ţării Crişurilor - Concurs online de eseuri istorice
Muzeul Ţării Crişurilor invită elevii de gimnaziu şi liceu din judeţul Bihor şi nu numai, la o nouă ediţie a concursului online de eseuri istorice, dedicat Unirii Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza.
- 10 Ianuarie 2022
- Citeste
Concursul Internațional de Interpretare „Muzica ne poate uni” - Marele Premiu pentru grupul vocal „Lioara”
Grupul vocal „Lioara” din Oradea, coordonat de profesoara Antonela Ferche Buțiu, a obținut, recent, Marele Premiu la Concursul Internațional de Interpretare „Muzica ne poate uni”, organizat în orașul Pecica din județul Arad.
- 10 Ianuarie 2022
- Citeste


