Anul trecut, rechizitele şcolare pentru elevii care provin din familii cu venituri mici au ajuns la Inspectoratul Şcolar Judeţean încă din luna august. Anul acesta, însă, elevii au aşteptat în zadar ca rechizitele să ajungă în ghioz
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Maia Morgenstern, într-un spectacol cu scop caritabil, la Oradea
Seară memorabilă, luni, în Restaurantul La Galleria, din Oradea. Invitată specială a fost nimeni alta decât îndrăgita actriţă Maia Morgenstern, celebră în lume cu rolul Mariei din filmul lui Mel Gibson, Patimile lui Iisus. Spectacolul,
- 05 Octombrie 2005
- Citeste
Peste 40 de poliţişti de frontieră şi vameşi, cercetaţi de PNA Oradea
După ce, în ultimele luni, în Punctul de Trecere a Frontierei Borş, mai mulţi poliţişti de frontieră au fost depistaţi având asupra lor diverse sume de bani pe care nu le-au putut justifica, procurorii orădeni anchetează în
- 05 Octombrie 2005
- Citeste
15 ani de la reunificarea Germaniei
Forumul Democrat German şi Despărţământul Oradea al "Astrei" au organizat ieri, 4 octombrie, la sediul Forumului din Oradea, o manifestare consacrată Zilei Unificării Germaniei. Cu acest prilej, au fost invitaţi să ia cuvântul Johann Schwartz,
- 05 Octombrie 2005
- Citeste
Consiliul elevilor lăzărişti, la a noua aniversare
Ieri, Consiliul elevilor de la Liceul Teoretic "Aurel Lazăr" din Oradea a sărbătorit nouă ani de existenţă. Momentul a fost încărcat de emoţii atât pentru membrii consiliului, cât şi pentru conducerea acesteia, la eveniment fiind pre
- 05 Octombrie 2005
- Citeste
Evenimente culturale:
Invitaţie la Gala Tinerelor Talente Teatrul de Stat Oradea va găzdui mâine, 6 octombrie, de la ora 17.00, cea de-a XI-a ediţie a spectacolului-concurs "Gala Tinerelor Talente", în organizarea Uniunii Naţionale Vatra Românească - Bihor, a Centrului Jude
- 05 Octombrie 2005
- Citeste
Conferinţă internaţională privind cooperarea instituţională
În perioada 05 - 06.10.2005, la Oradea, va avea loc Conferinţa Internaţională privind cooperarea internaţională în Punctul de contact Oradea, activitate din cadrul calendarului manifestărilor cuprinse în Convenţia de înfrăţire in
- 05 Octombrie 2005
- Citeste
Mare-i grădina UE, dar ghimpat e gardul Schengen
Alba-neagra libertăţii de circulaţie Documentul privind condiţiile de ieşire din ţară, intrat în vigoare la 1 octombrie, a fost revizuit după ce, ieri, ministrul român al Administraţiei şi Internelor şi omologul său ungar a
- 05 Octombrie 2005
- Citeste
Cupa Opel-West - o competiţie pentru tenismanii veterani
Cei care practică sportul alb şi care au depăşit mai mult sau mai puţin vârsta performanţelor sportive vor avea prilejul, în acest sfârşit de săptămână, să-şi încerce forţele în cadrul primului tur
- 05 Octombrie 2005
- Citeste
Perechile de la Stephany Oradea s-au remarcat la "Cupa Stelele Dansului"
Cupa Stelele Dansului, concurs naţional de dans sportiv, ajuns la ediţia a IV-a, s-a desfăşurat, la finele săptămânii trecute, la sala Agronomia din Bucureşti. Printre cele 400 de perechi din toată ţară s-au numărat şi perechile o
- 05 Octombrie 2005
- Citeste


