Orădeanul Dinu Ghiurău, patronul unei brutării din municipiu, a fost condamnat, săptămâna trecută, de către Curtea de Apel Timişoara, la 18 ani de închisoare pentru că, în anul 1999, şi-a ucis cu sânge rece soţia. B
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
La "Mecena"-n poartă, este-o minge spartă
Conducerea Fundaţiei "Mecena", reprezentată de preşedintele UDMR Bihor, Kiss Alexandru, a încercat, ieri, să-şi justifice refuzul de a semna contractul cu Parohia Română Ortodoxă "Sfânta Treime", aruncând răspunderea pentru insuccesul
- 12 Octombrie 2005
- Citeste
Ministrul Educaţiei şi-a prezentat demisia
Din cauza bugetului prea mic alocat învăţământului pentru 2006, ministrul Educaţiei, Mircea Miclea, i-a înaintat, ieri, primului-ministru Călin Popescu Tăriceanu, demisia de onoare. "În toate luările mele publice de poziţie am dec
- 12 Octombrie 2005
- Citeste
Muniţie detonată la Mierlău
Ieri, la aproximativ 20 de kilometri de Oradea, pe raza comunei Hidişelu de Sus, în locul numit Păşunea Mierlău, s-a desfăşurat o acţiune de distrugere, prin explozie provocată, a muniţiilor neexplodate (proiectile, bombe, grenade, cartuşe) d
- 12 Octombrie 2005
- Citeste
Gripa aviară pune poftele în cui şi carabinele în rastel
AJVPS Bihor ordonă vânătorilor: "La picior, arm`!" Pentru prevenirea apariţiei şi difuzării gripei aviare, în judeţul Bihor au fost luate mai multe măsuri, filiala judeţeană a AJVPS interzicând, începând de ieri, v&acir
- 12 Octombrie 2005
- Citeste
La Cheresig: Un moment comemorativ
La Cheresig, ultima localitate din Bihor, eliberată, acum 61 de ani, de sub ocupaţia horthysto-fascistă, a avut loc o adunare de comemorare. În jurul monumentului ridicat în urmă cu 10 ani în centrul satului (cu sprijinul grănicerilor) a fost săv&aci
- 11 Octombrie 2005
- Citeste
La 92 de ani, Aurel Lazăr retrăieşte momentele grele din timpul războiului
Născut în localitatea bihoreană Sărand, în anul 1913, Aurel Lazăr împlineşte astăzi venerabila vârstă de 92 de ani. Avându-l ca naş de botez pe omul politic Aurel Lazăr, bihoreanul a luptat pe front timp de trei ani, iar
- 11 Octombrie 2005
- Citeste
Instruire pe baza legii proprietăţii
Ieri dimineaţă, în Sala Mare a Consiliului Judeţean, a avut loc o întâlnire între reprezentanţii Prefecturii şi secretarii celor 100 de unităţi administrativ-teritoriale bihorene, privind implementarea Legii 247/2005 privind reforma î
- 11 Octombrie 2005
- Citeste
Sute de rechizite şi ghiozdane donate pentru elevii sinistraţi din Timiş
Ieri, donaţiile elevilor bihoreni pentru colegii lor de la Liceul Teoretic din Gătaia au fost transportate de două microbuze încărcate până la refuz. Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul campaniei initulate "Şi copiilor le pasă", &ic
- 11 Octombrie 2005
- Citeste
Manifestări dedicate Zilei oraşului Oradea
Ca în fiecare an, la 12 octombrie, locuitorii Oradiei vor îmbrăca haine de sărbătoare cu ocazia Zilei municipiului. Programul va debuta mâine, de la ora 10.00, la Statuia Ostaşului Român, din parcul 1 Decembrie, cu un ceremonial militar cu depuneri de
- 11 Octombrie 2005
- Citeste


