După ce s-au montat aproximativ 5800 de scaune la cele două peluze, sunt şanse să se întâmple acelaşi lucru şi la tribuna I a Stadionului Municipal. Asta, chiar în această toamnă, cu toate că se munceşte cu încetinitorul. Ul
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Nou antrenor de portari
Imediat după ce a fost instalat, Ion Marin a afirmat că intenţionează să completeze staff-ul tehnic cu un antrenor de portari. Dacă într-o primă fază a avansat numele lui Ioan Pap-Deac pentru acest post, până la urmă "Săpăli
- 13 Octombrie 2005
- Citeste
Dumitra se pregăteşte cu FC Bihor
La şedinţele de pregătire ale FC Bihor participă şi Ion Dumitra. Acesta a solicitat permisiunea conducerii tehnice de a fi lăsat să se pregătească cu "roş-albaştrii", lucru cu care antrenorul principal Ion Marin a fost de acord. "A făcu
- 13 Octombrie 2005
- Citeste
Ciobanu nu va juca la Satu Mare
Fundaşul Codruţ Ciobanu va rata meciul de sâmbătă, cu Olimpia Satu Mare. De ceva vreme acesta acuză dureri abdominale, motiv pentru care medicii i-au prescris tratament şi o perioadă de repaus. "Săptămâna trecută, doctorul Mircea Lucaci
- 13 Octombrie 2005
- Citeste
"Zilele tinereţii"
Sâmbătă şi duminică, în Parcul Bălcescu se vor desfăşura o serie de manifestări, organizate sub genericul "Zilele Tinereţii". Prima zi a evenimentului va debuta începând cu ora 15.00 cu o activitate de plantare de arbori urm
- 13 Octombrie 2005
- Citeste
Cadrele didactice bihorene au pichetat Prefectura
Ieri, începând cu ora 11.00, mii de cadre didactice, din toate judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, afiliate Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ
- 13 Octombrie 2005
- Citeste
Actualitatea culturală
Selecţie pentru "Vergelul" Ansamblul folcloric "Vergelul" organizează selecţie de dansatori, dansatoare, solişti vocali şi instrumentali, astăzi, 13 octombrie, la Clubul "Constructorul" din Oradea, str. Ady Endre, nr. 56, între orele 17.00-19.00. "Serbarea c
- 13 Octombrie 2005
- Citeste
Vitezomanii, în atenţia Poliţiei Rutiere
Conducătorii auto vitezomani au fost în această săptămână ţinta poliţiştilor din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere, care au amplasat mai multe radare pe drumurile din judeţ, numai marţi fiind sancţionaţi aproape 300 de ce
- 13 Octombrie 2005
- Citeste
La drum cu paşaportul altei persoane
La PTF Episcopia Bihor, în trenul rapid 406/1, care circulă pe relaţia Braşov-Budapesta, s-a prezentat la ieşirea din ţară o persoană de sex feminin care s-a legitimat cu un paşaport românesc pe numele de Garofiţa R., de 25 de ani. La c
- 13 Octombrie 2005
- Citeste
Speculă cu "acte în regulă"
Comercializarea ilegală a lemnelor de foc O dată cu apropierea sezonului rece, pe străzile municipiului Oradea au apărut diverse persoane care oferă spre vânzare lemne de foc, fără a deţine documentele necesare în acest sens. Din acest motiv,
- 13 Octombrie 2005
- Citeste


