Livadă degradată înlocuită cu loturi demonstrative În urmă cu aproximativ trei decenii, la Urvind s-a înfiinţat o plantaţie pomicolă, aici fiind una dintre fermele, pe atunci, ale IAS Oradea. După 1989, terenul a fost retrocedat proprietarilor de drept ai acesto
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Instrucţiunile pentru recuperarea ajutoarelor de stat ilegale sau interzise
Ministerul de Finanţe a publicat în Monitorul Oficial nr. 1119/2005 instrucţiunile de aplicare a dispoziţilor privind recuperarea ajutorului de stat ilegal sau interzis. Potrivit acestor prevederi, deciziile Consiliului Concurenţei, precum şi deciziile furnizorilor de ajutor
- 30 Decembrie 2005
- Citeste
Carnetele de muncă ale asiguraţilor - preluate de Casele teritoriale de pensii
Casele teritoriale de pensii vor prelua datele din carnetele de muncă ale asiguraţilor, pentru perioada de cotizare anterioară datei de 1 aprilie 2001, potrivit unei Hotărâri aprobate de Executiv. Astfel, persoanele fizice şi juridice care deţin sau păstrează carne
- 30 Decembrie 2005
- Citeste
TV Sport
Vineri, 30 decembrie TVR 1 11.30 Retrospectiva sportivă 2005 TV Sport 07.15 Fotbal din Premier League: Manchester City - Chelsea Londra, reluare 11.15 Sărituri cu schiurile. Turneul celor 4 trambuline: Etapa de la Oberstdorf 14.15 Seara lui Maradona (episodul 5), reluare 16.30 Fotba
- 30 Decembrie 2005
- Citeste
Raul Tudorică, cel mai bun karateka
CS UAMT Agora Oradea şi-a desemnat cei mai buni sportivi din acest an. Primul în topul clubului condus şi pregătit de Pavel Vancea este Raul Tudorică, care a avut rezultate notabile atât în concursurile din ţară, cât şi în cele din străinătate. În
- 30 Decembrie 2005
- Citeste
"Băieţii răi" n-au mişcat în faţa "veteranilor"
Cupa Porcului Competiţia sportivă din Oradea cu cel mai neobişnuit premiu pus în joc, un porc de aproximativ 150 de kilograme, s-a bucurat şi în acest an de un interes în rândul practicanţilor fotbalului pe teren redus. 11 echipe bihorene şi una sătmărean
- 30 Decembrie 2005
- Citeste
Topul golgeterilor din Divizia D şi Campionatul Judeţean
La încheierea turului competiţiilor pentru seniori organizate de AJF Bihor în lupta pentru titlul de golgeter sunt angrenaţi mai mulţi jucători. Sbertea se menţine în frunte În Divizia D, prima poziţie este împărţită de trei jucători: Valentin Sb
- 30 Decembrie 2005
- Citeste
Medicii vă recomandă
Pentru menţinerea unei bune stări de sănătate la trecerea dintre ani, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor a transmis populaţiei, în urma experienţei din perioada Sărbătorilor de Iarnă din anii anteriori, un set de recomandări. * Este indicat
- 30 Decembrie 2005
- Citeste
Trenuri anulate de sărbători
În circulaţia trenurilor de călători care tranzitează Oradea, în perioada 31 decembrie 2005 - 2 ianuarie 2006, vor avea loc modificări, mai multe trenuri fiind anulate. Perechile de trenuri Inter City 237/237, 233/232, 231/234, 235/238, care circulă pe relaţia Cluj
- 30 Decembrie 2005
- Citeste
Peste 500 de petarde, rachete, artificii au fost confiscate
Pentru a asigura un climat de linişte în preajma sărbătorilor, poliţiştii orădeni desfăşoară acţiuni în vederea depistării persoanelor care comercializează ilegale petarde şi pocnitori. Astfel, miercuri poliţiştii Biroului Arme, Explozivi, Su
- 30 Decembrie 2005
- Citeste


