Echipa de handbal masculin CSM Oradea este foarte aproape de a legitima un portar de la Steaua, dorinţa conducerii clubului orădean fiind de a întări acest compartiment esenţial în agrenajul unei formaţii. Chiar dacă lotul orădean are doi portari, Andrei Iulian şi Adr
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
FC Bihor începe al doilea stagiu de pregătire
După trei zile libere, fotbaliştii orădeni au revenit, ieri, la antrenamente. Dimineaţa s-au pregătit pe terenurile sintetice de la baza "5x5 Fotbal", iar după-amiaza la sala de forţă. Tudor a intrat la joc La primul antrenament al zilei, jucătorii au fost împ
- 08 Februarie 2006
- Citeste
Creşterea economică în 2005, la jumătate faţă de 2004
România a înregistrat anul trecut o creştere economică în jur de 4% din PIB, potrivit primelor estimări ale FMI, ritm de dezvoltare ce se situează la jumătate faţă de avansul consemnat în 2004. Negociatorul şef al FMI în relaţia cu România, Emmanuel
- 08 Februarie 2006
- Citeste
Leul îşi accelearează ritmul de apreciere
Cursul de schimb a coborât puternic sub nivelul de 3,6 lei/euro, sub impactul unor vânzări mari de valută, iar delaerii estimează o volatilitate şi mai ridicată în sens descendent până la finele acestei săptămâni în absenţa intervenţiei băncii cen
- 08 Februarie 2006
- Citeste
Modificări la legislaţia privind IMM-urile
Ordonanţa Guvernului nr. 27/2006 din 26/01/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) - (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 88 din 31/01/2006) - modific
- 08 Februarie 2006
- Citeste
Recomandări FMI
Creşterea veniturilor bugetare în PIB, gestionare fiscală mai prudentă FMI recomandă autorităţilor române o gestionare fiscală mai prudentă, concomitent cu majorarea ponderii veniturilor bugetare în PIB şi o politică salarială strictă, a declarat, m
- 08 Februarie 2006
- Citeste
La ORSER, iarna este doar în calendar
Legumicultură sub sticlă Şi pentru cei care lucrează la ORSER Oradea este iarnă, însă nu şi în interiorul modulelor din sticlă, aici unde anotimpurile au o altă reprezentare faţă de calendar, iarna fiind inexistentă. De sub cupola de sticlă a serelor o
- 08 Februarie 2006
- Citeste
Baschetbaliştii cadeţi de la LPS Bihorul s-au calificat la turneul semifinal
Cu un parcurs aproape perfect la cel de-al treilea turneu zonal, desfăşurat la finale săptămânii trecute la Arad, echipa de baschet juniori III LPS Bihorul şi-a asigurat locul doi în serie şi, implicit, calificarea la turneul semifinal, programat în perioada 30 martie - 2
- 08 Februarie 2006
- Citeste
Cupa Olivery, la a V-a ediţie
În organizarea Clubului Sportivilor Veterani Oradea, a Direcţiei Judeţene pentru Sport Bihor şi în colaborare cu familia Szabo Martin, patronii restaurantului Olivery, vineri, 10 ianuarie, se va desfăşura a V-a ediţie a "Cupei Olivery" la joc de table şi cărţi (cru
- 08 Februarie 2006
- Citeste
Halterofilii orădeni s-au întrecut "în familie"
DSJ Bihor (inspector, Iosif Korodi), în colaborare cu CS Crişul, a organizat, duminică, etapa judeţeană a Campionatului Naţional de haltere, juniori şi seniori. Competiţia s-a desfăşurat la Sala Sporturilor "Antonio Alexe", cu participarea a 18 sportivi de la CS Cri
- 08 Februarie 2006
- Citeste


