Baschetbaliştii de la CSM Oradea au pierdut primul joc din cadrul play-off-ului, fiind învinşi, în deplasare, de Asesoft Ploieşti, nimeni alta decât campioana la zi şi proaspăt câştigătoare a Cupei României. Astfel, scorul general al întâlnirii dintre Asesof
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Excursie la Mediaş
FC Bihor va avea susţinători şi la meciul de mâine, cu Gaz Metan Mediaş. "Sperăm să fim cât mai mulţi la Mediaş. Acum e momentul să fim alături de echipă, mai ales că acesta e meciul care va decide dacă avem şanse reale la promovare", este de părere
- 28 Aprilie 2006
- Citeste
Bihorenii caută noi succese în Divizia C
Divizia C la fotbal programează în această după-amiază, de la ora 17.00, partidele etapei a XX-a. ACU Arad - CF Bihorul Beiuş După victoria tonifiantă cu Lotusul, la Oradea (1-0), beiuşenii se deplasează la Arad, unde vor întâlni ultima clasată, pe ACU, ech
- 28 Aprilie 2006
- Citeste
Mihai Bar procent visează
Preşedintele PSD Bihor, Mihai Bar, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că partidul din care face parte deţine în acest moment 35% din opţiunile alegătorilor, în pofida sondajelor din ultima perioadă care creditează formaţiunea politică cu un pro
- 28 Aprilie 2006
- Citeste
Izvorul Tămăduirii
Izvorul Tămăduirii este sărbătoarea din Săptămâna Luminată care ne arată poziţia şi rolul Maicii Domnului în lucrarea mântuirii, deci este închinată Fecioarei Maria. Din punct de vedere istoric, Izvorul Tămăduirii ne aminteşte o minune. Împ
- 28 Aprilie 2006
- Citeste
De săptămâna viitoare, Încep plombările spre Deva şi Satu Mare
Licitaţia pentru stabilirea firmelor constructoare a tronsoanelor drumului naţional Oradea-Deva este programată pentru data de 4 mai, astfel încât lucrările să poată fi demarate în acest an. Până la demararea efectivă a lucrărilor, de săptămâna viitoar
- 27 Aprilie 2006
- Citeste
Locuri vacante scoase la concurs în sănătatea bihoreană Bisturiul lui Bolojan taie tentaculele clientelei universitare
În conferinţa de presă organizată ieri la Prefectura Bihor au fost făcute publice posturile scoase la concurs în unităţile sanitare cu paturi din Bihor, ca urmare a ordinului dat de prefectul Ilie Bolojan Direcţiei de Sănătate Publică Bihor de suspendare a integr
- 27 Aprilie 2006
- Citeste
Farmecele Corneliei adoarme vigilenţa comisiei de licitaţie
La toate obiectivele de investiţii publice este obligatorie verificarea de către personal calificat a modului în care antreprenorii respectă pe parcursul execuţiei documentaţia tehnică şi caietele de sarcini. Acest personal poate fi selectat de beneficiarul lucrărilor, fie
- 27 Aprilie 2006
- Citeste
Traficant de droguri italian, reţinut şi trimis în judecată
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial Bihor, au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, un cetăţean italian, acuzat de trafic de droguri de mare risc. Anchetatorii l-au reţinut pe bărb
- 27 Aprilie 2006
- Citeste
O dreptate realizată prin forţă Veteranii şi revoluţionarii au fost puşi în posesie
Primăria Oradea, încercând să facă un act de justeţe, nu a găsit altă cale decât săvârşind, în schimb, o nedreptate. Punerea în posesie a celor 16 veterani de război s-a desfăşurat ieri prin forţă. În timp ce aceştia îşi vedeau
- 27 Aprilie 2006
- Citeste


