Cele trei zile libere au reprezentat o bună ocazie pentru orădeni să se destindă la un grătar şi o bere, la iarbă verde, sau în bazinele cu apă termală din ştrandurile din municipiu sau din staţiunile balneo-climaterice din vecinătate. Dacă sâmbătă
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Evenimente culturale
Gala Muzicii Culte Cea de-a XXIV-a ediţie a Galei Muzicii Culte continuă astăzi, 2 mai, de la 19.00, la Casa de Cultură a municipiului Oradea, cu un concert de muzică de cameră, în interpretarea profesorilor şi studenţilor Facultăţii de Muzică din cadrul Universi
- 02 Mai 2006
- Citeste
Lotus şi-a revenit, beiuşenii rămân neînvinşi
Runda a XX-a a Diviziei C s-a dovedit benefică pentru cele două reprezentante ale judeţului Bihor. Evoluând în faţa propriilor suporteri, Lotus Felix a reuşit să-şi mai "spele" din păcatele acumulate în acest retur, când echipa pregătită de Lucian Ciocan a a
- 02 Mai 2006
- Citeste
Etapă nefastă pentru poloiştii orădeni
Echipa de polo CSM Oradea a avut o prestaţie mai slabă în cadrul celui de-al doilea turneu final, găzduit de Bazinul Floreasca din Capitală. Formaţia pregătită de Cornel Gordan a pierdut cu Rapid şi Dinamo, dar a remizat cu campioana, Steaua. Debutul a fost dezastruos, or
- 02 Mai 2006
- Citeste
Actualitatea fotbalistică Campionatul Judeţean, etapa a XXII-a
Seria Nord DoDo Sântandrei * - Minerul Şuncuiuş 0-3 FC Tileagd - Unirea Abram 5-2 (3-0) Stăruinţa Săcueni - Minerul Vadu Crişului 5-1 (2-1) Unirea Bratca - Electric Star Marghita 1-3 (0-1) Inter Aştileu - Cetatea Biharia 6-3 (2-2) Viitorul Popeşti - Săgeata Auş
- 02 Mai 2006
- Citeste
Succes răsplătit cu fotoliul de lider CF Liberty Salonta - FCM Reşiţa 3-0 (3-0)
Stadion: CF Liberty; spectatori: 250 Marcatori: Ianc 1, 22, Cornaci 39 Remarcaţi: Ianc, Zoicaş, Cornaci / Mutică, Hardău Cartonaşe galbene: Cornaci / C. Bar Liberty: Szász - Coca, Zaha, Homei, Cornaci - L. Rus (66 C. Chiş), Bucur, Sabou (70 Deaconescu), Ianc - Cr. Luca (12
- 02 Mai 2006
- Citeste
Visul promovării prinde din nou contur Gaz Metan Mediaş - FC Bihor Oradea 1-2 (1-1)
Stadion: Gaz Metan Spectatori: aproximativ 700 Marcatori: Lungan 41 (autogol) / Foro 13, Oros 62 Remarcaţi: Şteţca / Oros, Gr. Tudor, Miculescu Cartonaşe galbene: Nan, Curtean, Petelean, Buzean, Crăciun / - Gaz Metan: Şteţca - Crăciun, Nan, Petelean, Buzean - Ad. Petre,
- 02 Mai 2006
- Citeste
De la 1 ianuarie 2007, Standardele europene vor schimba pieţele agroalimentare
* Potrivit Normelor europene, actualele pieţe agroalimentare vor fi obligate să se transforme. * Vom avea doar pieţe de gros pentru zarzavaturi, legume şi fructe. * Pe lângă nenumăratele firme din industria alimentară aflate în pericol de a fi închise ca urmare a ner
- 02 Mai 2006
- Citeste
Curs de marketing organizat de CCI Bihor
Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor organizează, la sediul din Oradea, în perioada 15-19 mai a.c., un curs de marketing pentru asistenţi marketing şi agenţi de vânzare, iar persoanele interesate se pot înscrie până cel târziu în data de 10 mai 2006. Aces
- 02 Mai 2006
- Citeste
S-a retras un mare sportiv
Cei peste 1500 de orădeni prezenţi duminică seara la Sala Sporturilor "Antonio Alexe" au asistat la un moment festiv, dar încărcat de tristeţe: Şerban Sere, unul dintre cei mai valoroşi baschetbalişti ai României, s-a retras din activitatea sportivă. La doar 34 d
- 02 Mai 2006
- Citeste


