În Parcul Nicolae Bălcescu, din Oradea, manifestările dedicate Zilei de 1 Mai au debutat încă de vineri, prilej cu care orădenii s-au putut întâlni cu unii dintre artiştii lor preferaţi, atât din judeţ, cât şi din ţară. Ca-n fiecare an, de 1 mai,
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Baronii universitari fug de declaraţiile de avere ca necuratul de tămâie
La sfârşitul săptămânii trecute, ministrul Educaţiei şi Cercetării a somat conducerile universităţilor de stat să precizeze data publicării declaraţiilor de avere şi mijloacele prin care au fost făcute publice (site sau Monitorul Oficial al României).
- 02 Mai 2006
- Citeste
Au încheiat sezonul cu fruntea sus CSM Oradea - Asesoft Ploieşti 65-78 (14-24, 15-17, 16-21, 20-16)
Al doilea meci dintre CSM Oradea şi Asesoft Ploieşti, disputat duminică seara la Sala Sporturilor "Antonio Alexe", în faţa a peste 1500 de spectatori, s-a încheiat cu succesul logic al formaţiei campioane. Şi de această dată, orădenii au avut o evoluţie meritorie
- 02 Mai 2006
- Citeste
Divizia A-Bürger Rapid urcă în fotoliul de lider
Multe surprize în etapa a XXV-a a primei divizii, dar şi o nouă rocadă în fruntea ierarhiei, lider fiind acum Rapid, urmată de Sportul şi Steaua. Dacă în Cupa României bancarii s-au impus clar în manşa retur şi s-au calificat în finală, acum constăn
- 02 Mai 2006
- Citeste
Vocea antrenorilor "Oradea este echipa surpriză a acestui campionat!"
Mladen Jozic, antrenor Asesoft: "După părerea mea, a fost un joc bun, un antrenament util pentru noi în vederea jocului din semifinale cu Dinamo. Pentru mine, Oradea este o echipă surpriză, ceva nou în acest sezon. Aţi jucat un baschet frumos, spectaculos, cred că aveţi o
- 02 Mai 2006
- Citeste
Pentru sănătatea plantaţiilor de căpşun
Laboratorul de Prognoză, Diagnoză, Avertizare Oradea recomandă efectuarea tratamentului pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor la căpşun, folosind unul dintre amestecurile: CARBENDAZIM - 0,07% + DEMITAN - 0,07%; KONKER - 0,15% + DANIRUN - 0,06%. Perioada optimă de tra
- 02 Mai 2006
- Citeste
Episcopii Oradiei au fost comemoraţi
Sala festivă a Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, Bihorului şi Sălajului a găzduit sâmbătă deschiderea sesiunii de comunicări dedicate împlinirii a 70 de ani de la trecerea la cele veşnice a episcopului Roman Ciorogariu, precum şi 70 de ani de la întronizarea PS Sale
- 02 Mai 2006
- Citeste
Caravana Costineşti 2006 poposeşte şi la Oradea
La sfârşitul acestei săptămâni, în 6 mai, studenţii orădeni sunt aşteptaţi la cea mai mare petrecere studenţească a anului, care se desfăşoară sub egida "Caravana Costineşti 2006". Anual, Uniunea Studenţilor din România (USR) organizează u
- 02 Mai 2006
- Citeste
Tinicheaua corupţiei zdrăngăne pe treptele instituţiilor statului
Fenomenul de combatere a corupţiei în instituţiile statutului nu a evoluat în mod semnificativ în ultimul an. Aceasta este concluzia ce reiese dintr-un raport prezentat luni de Transparency International - România, citat de Hotnews. Din punctul de vedere al TI-România, sanc
- 02 Mai 2006
- Citeste
Paştele Morţilor, o tradiţie sfântă şi nepieritoare
În prima duminică după sărbătorile pascale, bihorenii au comemorat Paştele Morţilor. Este ziua în care cei vii îşi aduc aminte de cei dragi, care nu mai sunt în viaţă şi, conform tradiţiei, vin la cimitir cu flori şi lumânări, pentru a fi o clip
- 02 Mai 2006
- Citeste


