Sub egida revistei "Familia" şi a Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai" din Oradea, joi, în Sala Mare a Primăriei, a fost organizată o întâlnire cu Mihai Şora, autor al unor cărţi esenţiale despre condiţia omului în lume. Cu acest prilej, a avut loc şi l
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Anunt
În scopul prevenirii infestării arborilor din specia castan cu larva minieră (Cameraria Ohridella), Primăria municipiului Oradea anunţă locuitorii oraşului că în data de 12.06.2006 se execută prin tratament la sol lucrarea de combatere a minatorului castanului de pe raz
- 10 Iunie 2006
- Citeste
Pădurea este şi a ta, păstreaz-o curată!
Clubul Rotary Oradea, în parteneriat cu Clubul Rotaract Oradea, organizează astăzi, în pădurea din Băile Felix, o acţiune de colectare a PET-urilor şi a altor deşeuri menajere. La eveniment vor participa, alături de membrii celor două cluburi, elevi ai şcolilor di
- 10 Iunie 2006
- Citeste
Centenarul tramvaiului, sărbătorit în Parcul Bălcescu
Regia Autonomă de Transport Local Oradea organizează astăzi, în Parcul Bălcescu, o serie de manifestări dedicate centenarului tramvaiului orădean. Distracţia va începe la ora 10.00, cu muzică de petrecere, după care, de la ora 15.00, vor evolua Vivere, Meda Music, Ro
- 10 Iunie 2006
- Citeste
Cererile de retrocedare a terenurilor, soluţionate în trei luni
Subprefectul Traian Abrudan a anunţat că, în maximum trei luni, va fi finalizat procesul de validare a propunerilor făcute de comisiile locale pentru retrocedarea terenurilor agricole şi forestiere din judeţul Bihor. Comisia Judeţeană pentru punerea în aplicare a Legii 247
- 10 Iunie 2006
- Citeste
România are ca obiectiv pentru introducerea Euro intervalul 2012-2014
Obiectivul României pentru introducerea monedei Euro este intervalul dintre 2012 - 2014, a declarat, joi, ministrul Integrării europene, Anca Boagiu, după ce a participat, la Bruxelles, la reuniunea Comitetului de Asociere România - UE. "Avem ca obiectiv intervalul dintre anii 2012
- 10 Iunie 2006
- Citeste
Tratamente fitosanitare în pomicultură
Laboratorul de Prognoză, Diagnoză, Avertizare Oradea recomandă efectuarea tratamentului pentru combaterea dăunătorului: păduchele din San-Jose la pomi fructiferi, folosind unul dintre amestecurile: RELDAN 40 EC - 0,15% + MITAC 20 EC - 0,2% + TOPSIN 70 PU - 0,1%; SINORATOX 35 CE - 0
- 10 Iunie 2006
- Citeste
Modificări la impozite şi accize
Nivelul impozitului anual pentru motociclete a fost redus de cinci ori, de la 35 de lei, la 7 lei noi, potrivit Codului Fiscal aprobat recent de Guvern, fiind modificat şi nivelul accizelor pentru iahturi şi alte nave şi ambarcaţiuni cu sau fără motor pentru agrement. Astfel, moto
- 10 Iunie 2006
- Citeste
Romexterra Bank lansează cardul de credit VISA Clasic
Începând cu luna iunie, Romexterra Bank oferă clienţilor săi cardul de credit VISA Clasic, valabil atât la nivel naţional, cât şi internaţional, în întreaga reţea VISA Internaţional. Cardul VISA Clasic este un card de credit embosat, cu acoperire în lei,
- 10 Iunie 2006
- Citeste
În Oradea, continuă extinderea reţelei de gaze naturale Din luna august, 2500 de locuinţe se pot racorda la gazul metan
* Încă două zone ale municipiului Oradea, din partea stângă a Crişului, începând din Calea Aradului şi până în Bdul Dimitrie Cantemir, vor putea, anul acesta, să se racordeze la reţeaua de gaze naturale. * Tarifele pentru branşare, executant şi modul
- 10 Iunie 2006
- Citeste


