Duminică seara, o fetiţă, de numai şase luni, din Pomezeu, a fost găsită înecată, probabil cu lapte. Mama adoptivă a fetiţei s-a deplasat imediat la cabinetul medical din localitate, iar medicul de aici a chemat de urgenţă Ambulanţa. La sosirea echipajului medi
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Actualitatea fotbalistică Campionatul Judeţean, etapa a XXIX-a
Seria Nord Inter Aştileu - Unirea Bratca 4-1 (1-0) Marcatori: Ilea 11, Cioban 52, Lazăr 60, Lascău 86 / Bela 76 Viitorul Popeşti - FC Tileagd 3-7 (0-3) Marcatori: Sabău 64, 82, 89 / Varga 2, 42, Gomboş 23, Mladin 49, 81, Iablovski 76, 86 Săgeata Auşeu - Minerul Şuncui
- 13 Iunie 2006
- Citeste
Mii de cerşetori, în evidenţele Administraţiei Social Comunitare Oradea
Potrivit bazei de date a Administraţiei Social Comunitare Oradea (ASCO), peste 8000 de persoane au fost identificate de specialiştii acestei instituţii practicând în ultimii patru ani cerşetoria pe raza municipiului Oradea. Unde merge suta, merge şi... mia? Potrivit statist
- 12 Iunie 2006
- Citeste
Cu o floare nu se face primăvară A abandonat primăria ridicarea autoturismelor... abandonate
În urmă cu o lună, cotidianul "Crişana" scria despre unele autovehicule care au fost parcate şi "uitate" pe raza municipiului Oradea. Faţă de o mare parte din autoturisme, angajaţii Serviciului Parcări din cadrul Primăriei Oradea au luat măsurile prevăzute de lege
- 12 Iunie 2006
- Citeste
CM de fotbal - Germania 2006 Au apărut primele surprize
Abia a început Mondialul şi au apărut primele surprize. Prima s-a consemnat în grupa A, iar a doua în grupa B, cele două performere fiind Ecuador, respectiv Trinidad Tobago. Panzerele au demarat în trombă Grupa A Aşa cum era de aşteptat, ţara gazdă a edi
- 12 Iunie 2006
- Citeste
Destule VIP-uri în tribune
Dacă spectatorii de rând nu s-au înghesuit pe Stadionul Naţional din Complexul Lia Manoliu, tribuna oficială a fost "înţesată" cu destui oameni de fotbal. La meciul Forex Braşov - FC Bihor (2-0) au asistat, printre alţii, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (L
- 12 Iunie 2006
- Citeste
"A câştigat echipa mai pragmatică"
FC Bihor a fost urmărită din tribune şi de fostul său antrenor Ion Marin, care a părăsit echipa bihoreană cu câteva zile înaintea începerii returului. "A fost un joc câştigat de echipa mai pragmatică. Primul gol al Forex-ului a fost norocos, iar Bihorul a ratat
- 12 Iunie 2006
- Citeste
S-au îndepărtat mult de obiectiv Forex Braşov - FC Bihor Oradea 2-0 (1-0)
Stadion: Naţional Gazon: bun Spectatori: aproximativ 1.000 Marcatori: Fl. Manea 45, Coman 77 Remarcaţi: Stângă, Fl. Manea, Coman / Lupuţ Cartonaşe galbene: Onciu 9, I. Popa 63, Stângă 90 Forex: Kaijcsa - Apostol, Simion, Foriko - Băcilă (63 I. Popa), Stângă
- 12 Iunie 2006
- Citeste
Liberty nu mai fuzionează cu UTA
Considerată o certitudine la un moment dat, fuziunea dintre Liberty Salonta şi UTA nu mai este de actualitate. Noii finanţatori ai clubului arădean, Nicolae Bara şi Ion Sandu, au refuzat să mai achiţioneze un loc în Divizia A. Arădenii au invocat timpul scurt pentru a al
- 12 Iunie 2006
- Citeste
Vocea antrenorilor "Avem şanse mici"
Antrenorul bihorenilor, Alexandru Kiss, s-a arătat foarte nemulţumit de rezultat, dată fiind prestaţia din teren a elevilor săi: “Consider rezultatul destul de sever, pentru că, în ansamblu, am asistat la un joc echilibrat, pe alocuri, chiar dominat de noi. Braşovul a m
- 12 Iunie 2006
- Citeste


