Reprezentativa Braziliei, singura ţară din lume care a participat la cele 18 ediţii ale Campionatului Mondial, a depăşit, marţi seara, recordul de victorii consecutive la turneul final al unui CM, obţinând al optulea succes la rând, în faţa Croaţiei, scor 1-0. Pr
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Mexicanul Borgetti ratează următoarele două meciuri
Atacantul echipei naţionale a Mexicului, Jared Borgetti, este indisponibil pentru următoarele două meciuri de la Cupa Mondială, din cauza unei întinderi musculare la gamba stângă. Borgetti, care evoluează la Bolton Wanderers, s-a accidentat, duminică, în partida câ
- 15 Iunie 2006
- Citeste
"Din banii Bibliotecii nu se va cheltui nimic decât pentru carte şi abonaţii săi" declară Traian Ştef, noul director al Bibliotecii Judeţene
În urma concursului desfăşurat pentru ocuparea postului de director al Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai" Oradea, Traian Ştef a fost singurul din cei patru candidaţi căruia i-a fost acceptat proiectul de management. La o zi de la instalarea sa oficială în funcţie
- 15 Iunie 2006
- Citeste
Actualitatea culturală: Serbare câmpenească
Sub genericul "La izvor de cânt şi joc", astăzi, de la ora 12.00, la Izvorul lui Horea, din Sălişte de Vaşcău, va avea loc o tradiţională serbare câmpenească. Tot astăzi, va fi susţinută şi faza judeţeană a olimpiadei şcolare de artă tradiţ
- 15 Iunie 2006
- Citeste
Actori orădeni, la Festivalul Internaţional de Teatru "Atelier"
Trupa "Iosif Vulcan" a Teatrului de Stat Oradea a participat recent la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru "Atelier", de la Satu Mare şi Baia Mare, ocazie cu care a prezentat spectacolul "Nevestele vesele din Windsor", de W. Shakespeare, în regia lui Victor-Ioan
- 15 Iunie 2006
- Citeste
Continuarea studiilor după finalizarea învăţământului obligatoriu
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a făcut recent mai multe precizări privind continuarea studiilor în cazul absolvenţilor învăţământului obligatoriu de zece clase şi ai anului de completare. Conform Metodologiei, după finalizarea învăţământ
- 15 Iunie 2006
- Citeste
Spadasinii Nyisztor şi Arkosi, "înţepaţi" de Federaţie
Doi dintre sportivii emblematici ai municipiului de pe Crişul Repede, spadasinii Nyisztor Alexandru şi Arkosi Bertalan, componenţi ai lotului naţional, au fost "maziliţi" de către reprezentanţii Federaţiei Române de Scrimă. Ambii au fost sancţionaţi cu o suspendar
- 14 Iunie 2006
- Citeste
Zece ani de volei pe plajă la Oradea
Voleiul orădean aniversează luna viitoare un deceniu de la primul turneu de beachvolley găzduit de municipiul de pe Criş. Cu această ocazie, clubul Transilvania Beachvolley va organiza Turneul Gatorade, care va avea loc în perioada 6-9 iulie, la Ştrandul Ioşia Nord. Cei z
- 14 Iunie 2006
- Citeste
FC Bihor, somată să plătească pentru Szeleş
Înaintea începerii returului, FC Bihor l-a transferat pe Szeleş Tibor de la divizionara C Lotus Felix. Conducătorii celor două grupări s-au înţeles atunci ca mijlocaşul să treacă la divizionara B în schimbul a 15.000 de euro, bani care trebuiau achitaţi în d
- 14 Iunie 2006
- Citeste
Meciul puţinelor speranţe... FC Bihor Oradea - Unirea Urziceni
Stări de spirit diametral opuse în rândul celor două grupări, care se vor confrunta în această după-amiză pe Stadionul Naţional din Complexul Lia Manoliu. Bihorenii par debusolaţi după eşecul neaşteptat cu Forex Braşov (0-2), în timp ce ialomiţenii
- 14 Iunie 2006
- Citeste


