Familiile de romi din Telechiu, unele cu 6-7 copii, locuiesc în spaţii insalubre, care cu greu pot fi numite locuinţe, încropiri din carton şi zdrenţe, sau dărăpănături din chirpici, într-o mizerie de nedescris. La iniţiativa Primăriei comunei Ţeţchea, cu
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
AJOFM Bihor îşi promovează propriile servicii
În condiţiile în care interesul agenţilor economici faţă de legislaţia din domeniul ocupării şi formării profesionale se dovedeşte destul de redus, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor a decis să facă un prim pas în promovar
- 15 Iunie 2006
- Citeste
Cărţi de identitate, la domiciliu
Pe linia iniţiată, în urmă cu mai bine de două luni, de către Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Oradea, mâine, echipa mobilă se va afla la Cetariu, în vederea preluării pe loc a actelor necesare eliberării cărţilor de identitate. Ca
- 15 Iunie 2006
- Citeste
Accident rutier cu urmări tragice, lângă Oşorhei
Două persoane şi-au pierdut, ieri, viaţa într-un tragic accident rutier. Şoferul unei autoutilitare, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul volanului într-o curbă periculoasă, a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de un alt autoturism car
- 15 Iunie 2006
- Citeste
Peste 2300 de firme bihorene, datoare la fondul asigurărilor de sănătate
În Bihor, 2386 de societăţi comerciale au acumulat datorii la fondul unic naţional de asigurări de sănătate, în valoare totală de aproape 280 de miliarde de lei vechi, înregistrate până la data de 30 iunie 2003. Informaţiile au fost date publicităţii î
- 15 Iunie 2006
- Citeste
Grădiniţa "Albă ca Zăpada", inaugurată oficial
Deschiderea oficială a Grădiniţei "Albă ca Zăpada", din staţiunea Băile Felix, a avut loc ieri, în prezenţa Ligiei Mirişan, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor, a reprezentanţilor Fundaţiei Franc
- 15 Iunie 2006
- Citeste
Orădeni pe podium, la Cupa de Vară
Practicanţi ai taekwon-do-ului ITF de la zece cluburi din ţară s-au reunit, zilele trecute, la Baia Mare, unde s-a desfăşurat Cupa de Vară, o competiţie devenită deja tradiţională. În concurs au fost angrenate şi trei grupări bihorene, West Team, King Do şi
- 15 Iunie 2006
- Citeste
În Bihor a crescut suprafaţa de teren arabil necultivat
* Comparativ cu anul agricol precedent, acum este cu 83% mai mare suprafaţa de teren neînsămânţat, ceea ce înseamnă 36.000 hectare. * Dacă pe această suprafaţă ar fi fost cultivat grâu, recolta obţinută putea asigura judeţului Bihor nedcesarul de consum
- 15 Iunie 2006
- Citeste
Salariul mediu net în România va fi de 1.002 lei
Potrivit unui studiu al Comisiei Naţionale de Prognoză, până în anul 2008 salariul mediu net va creşte în România cu până la 37,1 la sută, cifrându-se la 1.002 lei (RON). În termeni reali, salariul va creşte cu 17,5 la sută, iar creşteri de peste media
- 15 Iunie 2006
- Citeste
Seminarii pe tema Codului Vamal destinate agenţilor economici
Dat fiind faptul că, începand cu data de 18 iunie 2006, intră în vigoare Codul Vamal al României 2006, Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor, în colaborare cu Direcţia Regională Vamală Oradea şi cu Universitatea Oradea - Facultatea de Stiinţe Economice, org
- 15 Iunie 2006
- Citeste


