De la 1 iulie, în 70 de unităţi de învăţământ orădene vor fi demarate lucrări de reabilitare, în special de igienizare. Pentru această acţiune, Consiliul Local Oradea a aprobat un buget de nouă miliarde lei. Termenul de predare a lucrărilor este 1 septemb
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
În instanţele din Bihor, Cauzele sunt amânate din vina experţilor, poliţiştilor sau avocaţilor
În perioada martie-aprilie 2006, activitatea instanţelor din judeţul Bihor a fost analizată de inspectorii judiciari desemnaţi de Consiliul Superior al Magistraturii, verificările urmărind dacă dosarele sunt sau nu repartizate aleatoriu magistraţilor, dar şi dacă sol
- 19 Iunie 2006
- Citeste
62 de ani de la marea tragedie a poporului evreu
Municipiul Oradea, înaintea celui de-al doilea război mondial, a avut una din cele mai mari comunităţi evreieşti de pe aceste meleaguri. Populaţia evreiască a contribuit la dezvoltarea vieţii social-economice, a ştiinţelor şi artelor, având un rol deosebit în c
- 19 Iunie 2006
- Citeste
Subvenţiile în agricultură, virate şi la Creditcoop
Săptămâna trecută, deputatul Cornel Popa a primit răspuns la întrebarea adresată, în data de 5 aprilie 2006, lui Gheorghe Flutur, ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin care îi cerea crearea posibilităţii de virare a sumelor alocat
- 19 Iunie 2006
- Citeste
De astăzi, Începe distribuirea tichetelor valorice de hrană
Începând de azi şi până în 25 iunie 2006, vor fi distribuite tichetele valorice de hrană, pentru achiziţionarea produselor alimentare de bază, ai căror beneficiari sunt pensionarii cu domiciliul în Oradea, care, în luna decembrie 2005, au avut o pensie lunar
- 19 Iunie 2006
- Citeste
O tradiţie ce se transmite de la o generaţie la alta Etnicii germani din Palota au sărbătorit Kirchweih
Tradiţionala sărbătoare religioasă a etnicilor germani, Kirchweih, a avut loc ieri, în Palota, în prezenţa autorităţilor locale din Bihor, precum şi a unor oaspeţi din Timişoara, Sibiu şi Satu Mare. Evenimentul a început încă de dimineaţă, cu
- 19 Iunie 2006
- Citeste
Primarul din Boianu Mare, contestat după numai doi ani de mandat
Un grup de cetăţeni din comuna Boianu Mare se plânge de modul în care primarul Sorin Groza gestionează problemele comunităţii. Mai exact, oamenii îl acuză pe edilul-şef că a transformat căminul cultural al satului Păgaia într-un birt propriu, că rudele sa
- 19 Iunie 2006
- Citeste
De astăzi, Începe distribuirea tichetelor valorice de hrană
Începând de azi şi până în 25 iunie 2006, vor fi distribuite tichetele valorice de hrană, pentru achiziţionarea produselor alimentare de bază, ai căror beneficiari sunt pensionarii cu domiciliul în Oradea, care, în luna decembrie 2005, au avut o pensie lunară d
- 19 Iunie 2006
- Citeste
"O aventură care a costat scump"
Preşedintele PSD Bihor, Mihai Bar, a declarat, zilele trecute, în cadrul unei conferinţe de presă, că îi "felicită" pe cei care au pregătit echipa FC Bihor, care a ratat şansa de a intra în Divizia A, în urma pierderii celor două meciuri disputate la baraj. Ac
- 19 Iunie 2006
- Citeste
Elevii bihoreni intră în febra "Capacităţii"
Astăzi, este programată prima probă a testelor naţionale, la limba şi literatura română, urmând ca mâine să fie testaţi cei care optează pentru limba maternă. În 21 iunie, elevii vor susţine examenul la matematică, iar în 22 iunie la istoria româ
- 19 Iunie 2006
- Citeste


