Ecotop Oradea a organizat recent o întâlnire cu un grup de tineri orădeni dornici să participe în cadrul unor ateliere de tehnoredactare, jurnalism, intervievare şi fotografie la realizarea unui ziar de mediu pentru Oradea. La sfârşitul săptămânii trecute, membrii
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Beiuşenii nu vor mai arunca molozul pe oriunde!
În cadrul şedinţei Consiliului Local Beiuş de săptămâna trecută (28 iunie), s-a hotărât ca deşeurile rezultate din demolări să fie depozitate în două locuri special destinate acestui scop şi anume în zona fabricii de cărămidă şi la inte
- 04 Iulie 2006
- Citeste
Nu s-au înţeles cu Lupuţ
Conducerea lui FC Bihor nu a ajuns la o înţelegere cu fundaşul Cristian Lupuţ pentru prelungirea contractului scadent în această vară. "Ne-a solicitat o sumă pe care am considerat-o exorbitantă. I-am oferit o altă sumă, despre care a spus că e mică, s-a ridicat
- 04 Iulie 2006
- Citeste
Reunire fără noutăţi spectaculoase la FC Bihor
Vacanţa a luat sfârşit şi pentru fotbaliştii de la FC Bihor, care s-au reunit ieri dimineaţă la Stadionul Municipal. Dacă anii trecuţi vestiarul se dovedea neîncăpător, acum lucrurile au stat cu totul altfel. La apelul conducerii tehnice şi administrative au r
- 04 Iulie 2006
- Citeste
Un portar studios
Filip Lăzăreanu nu a avut parte de prea multă distracţie în vacanţă. Student la două facultăţi, Drept şi Educaţie Fizică şi Sport, portarul lui FC Bihor a fost prins în febra examenelor. "Dacă alţi colegi s-au putut bucura din plin de vacanţă,
- 04 Iulie 2006
- Citeste
Modificări în Programul SAPARD
Comitetul pentru Structuri Agricole şi Dezvoltare Rurală din Bruxelles a făcut câteva modificări la Programul SAPARD. Aceste modificări au constat în prelungirea termenului de aplicabilitate a prevederilor art. 16 din Acordul multianual de finanţare referitoare la aplicarea u
- 04 Iulie 2006
- Citeste
Mâine, 5 iulie, are loc Seminarul "Soluţii moderne de creştere a eficienţei energetice"
Agenţia Română pentru Conservarea Energiei - Filiala Teritorială Oradea, Facultatea de Energetică din cadrul Universităţii Oradea, precum şi SC Electroconstrucţia Elco Oradea SA vă invită la seminarul "Soluţii moderne de creştere a eficienţei energetice, sur
- 04 Iulie 2006
- Citeste
Ne-aţi solicitat, vă răspundem: Majorarea capitalului social la societăţile comerciale
Legea 31/1990 privind societăţile comerciale prevede la capitolul II modalităţile de reducere sau majorare a capitalulul social al societăţilor comerciale, precizează că un capital social se poate mări prin emisiunea de acţiuni noi sau prin majorarea valorii nominale a
- 04 Iulie 2006
- Citeste
Exporturile au crescut cu 17,2 la sută
Exporturile FOB realizate în perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2006 au fost de 8,077 miliarde euro, valoarea acestora fiind cu 17,2 la sută mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului 2005, informează Institutul Naţional de Statistică (INS). Cea mai semnificativă creş
- 04 Iulie 2006
- Citeste
De ieri, Testările pentru un nou sistem informatic
Verificarea funcţionării sistemelor informatice privind colectarea TVA şi a accizelor au început ieri, 3 iulie, prima testare fiind realizată cu sistemul Comisiei Europene de la Bruxelles. Testarea va dura aproximativ o lună, iar până la sfârşitul anului vor fi efectuat
- 04 Iulie 2006
- Citeste


