Terenurile de tenis ale Clubul Sportiv "Voinţa" Oradea, situate pe str. Gheorghe Bariţiu nr.16, vă stau la dispoziţie, pe perioada vacanţei, în fiecare zi, de la orele 18.00. Academia de Tenis organizează, în această perioadă, cursurile de vară pentru iniţiere
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Înscrieri la fotbal
CS Voinţa Oradea organizează înscrieri la fotbal pentru formarea unor grupe de copii şi junioride copii şi juniori, cu vârste cuprinse între 7 şi 15 ani. Informaţii la stadionul "Voinţa", de luni până vineri, între orele 09.30 - 15.00, 16.00 - 18.00 sau la tel
- 14 Iulie 2006
- Citeste
Autostrada Transilvania: Sens unic spre Europa
Primul ministru dă undă verde lucrărilor Premierul Călin Popescu Tăriceanu, însoţit de ministrul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Radu Berceanu, şi ambasadorul SUA în România, Nicholas F. Taubman, a verificat, ieri, stadiul lucrărilor la Autostra
- 14 Iulie 2006
- Citeste
Încep înscrierile la Universitatea din Oradea
Admiterea în învăţământul superior la Universitatea din Oradea se organizează, pentru studiile universitare de licenţă la toate formele de învăţământ (zi, învăţământ la distanţă, frecvenţă redusă), în perioada 14 - 26 iulie.
- 14 Iulie 2006
- Citeste
Flash rutier
S-a răsturnat în şanţ Miercuri seara, pe D.N. 19, în afara localităţii Biharia, o orădeancă în vârstă de 24 de ani, B.Z.O., în timp ce conducea un autoturism Renault, a efectuat o depăşire neregulamentară a unui autoturism Dacia 1300 condus de un
- 14 Iulie 2006
- Citeste
Electrocutaţi în timp ce montau un jgheab
Ieri după-amiaza, în timp ce încercau să monteze un jgheab pe un bloc din Nojorid, doi bărbaţi de etnie romă au atins firele de înaltă tensiune, decedând electrocutaţi. Echipajele Ambulanţei şi SMURD-ului, solicitate să intervină, s-au deplasat la f
- 14 Iulie 2006
- Citeste
Risipă de bani publici la Spitalul Clinic Judeţean
Controalele desfăşurate la Spitalul Clinic Judeţean Oradea, care au avut ca obiect modul în care au fost cheltuiţi banii publici în cursul anului trecut, au scos la iveală o serie de nereguli, soldate cu prejudicii de câteva sute de mii de lei noi. Printre cele mai grave abat
- 14 Iulie 2006
- Citeste
Cei mai mulţi elevi, respinşi la limba română
Potrivit rapoartelor întocmite la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean, în ceea ce priveşte rezultatele testelor naţionale pe judeţ şi pe discipline, cei mai mulţi candidaţi au căzut la limba şi literatura română, respectiv 14,59%. La testarea naţio
- 14 Iulie 2006
- Citeste
Târgul meşterilor populari, la o nouă ediţie
În perioada 21-23 iulie, în Parcul Bălcescu, din Oradea, se va desfăşura cea de-a XIII-a ediţie a Târgului meşterilor populari. Până în prezent, şi-au anunţat participarea aproximativ 70 de meşteri, însă se aşteaptă ca numărul acestora să d
- 14 Iulie 2006
- Citeste
IPJ caută psiholog!
În perioada 20 iulie - 9 august, Inspectoratul General de Poliţie va organiza concurs în vederea ocupării unei funcţii de ofiţer - psiholog, cu recrutare din sursă externă, la Inspectoratul de Poliţie Bihor. Aspiranţii la această funcţie trebuie
- 13 Iulie 2006
- Citeste


