În urmă cu aproximativ o lună, Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) Bihor a transmis Ministerului Sănătăţii declaraţiile de avere, de incompatibilitate şi de conflicte de interese ale directorilor de spitale şi ale şefilor de secţii din unităţile s
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
A început reconstrucţia marelui puzzle de pe Corso
Răbdare românească pentru piatră chinezească Primele pavele de granit sosite din China săptămâna trecută au şi început să fie montate pe Corso. Încet, dar sigur, lucrarea de pavare înaintează zilnic cu câteva zeci de metri. Căldura mare şi m
- 15 Iulie 2006
- Citeste
Admiterea computerizată, cât ai zice "ENTER"
Ministerul Educaţiei a reuşit să finalizeze, cu o zi mai devreme decât data limită, centralizarea rezultatelor în vederea repartiţiei computerizate în licee şi şcoli de arte şi meserii, astfel încât, joi seară, candidaţii ştiau deja în ce unitate
- 15 Iulie 2006
- Citeste
Cartonaş roşu pentru dictatura verde
Consilierii judeţeni PRM continuă să acorde cartonaşul roşu conducerii judeţului, care nu înţelege să asigure transparenţă în modul de distribuire a banilor publici. În cei doi ani care s-au scurs de la alegeri, direcţia impusă de preşedintele CJ Bihor
- 15 Iulie 2006
- Citeste
Flash rutier
Copil de 8 ani, victima unui accident rutier Joi, în jurul orei 19.00, pe strada Leonardo Da Vinci, din Oradea, un bărbat în vârstă de 33 de ani, A.I.G., din Oradea, aflat la volanul unui autoturism marca Fiat Punto, a accidentat un băieţel, S.M.F., de 8 ani, din Oradea. Ac
- 15 Iulie 2006
- Citeste
Eleganţă, stil şi rafinament, la Miss Oradea 2006
Joi seara, la terasa Da Luca din Oradea, în organizarea Agenţiei de modelling Ella -Mode Oradea, s-a desfăşurat anuala ediţie a concursului Miss Oradea 2006. Nouă tinere talentate şi foarte frumoase s-au întrecut pentru câştigarea trofeului ediţiei din acest an.
- 15 Iulie 2006
- Citeste
Agenda politică
Şcoala de Vară a TSD Bihor Tinerii social-democraţi bihoreni participă, la acest sfârşit de săptămână, la Şcoala de Vară organizată la Beiuş. La întâlnire sunt invitaţi senatorul Alexandru Athanasiu, deputatul Claudiu Pop, preşedintele PSD Bih
- 15 Iulie 2006
- Citeste
"Vacanţa" pe simeze orădene
Cu toate că ne aflăm în sezonul estival, conducerea Clubului fotografic "Nufărul" din Oradea nu a întrerupt derularea programului său expoziţional. În acest context, joi seara, în sala studio a fotoclubului orădean, a fost vernisată expoziţia de cameră a a
- 15 Iulie 2006
- Citeste
Bar, alături de şeful său la aniversarea a 48 de ani
Preşedintel PSD Bihor, Mihai Bar, s-a aflat ieri la Bucureşti, unde l-a felicitat pe liderul acestei formaţiuni, Mircea Geoană, care a împlinit 48 de ani. Printre participanţi s-au mai numărat Valer Dorneanu, Rovana Plumb, Şerban Mihăilescu şi Adrian Severin. Geoană
- 15 Iulie 2006
- Citeste
Ziua Naţională a Franţei, sărbătorită la Oradea
Manifestările dedicate Zilei Naţionale a Franţei au debutat la Oradea, joi seara, la sediul Fundaţiei Franco-Române, cu un simpozion, după care, ieri, la Monumentul Eroilor Francezi, din Parcul 1 Decembrie, a avut loc un ceremonial religios şi depuneri de coroane de flori. Ziua
- 15 Iulie 2006
- Citeste


