Fumătorii care doresc să renunţe la tutun au, de acum, şansa să încerce metoda biorezonanţei, care va fi funcţională în oraşul nostru începând de astăzi, 17 iulie, când va fi inaugurat un centru de terapie iniţiat de Compania Vita Nova. Astăzi,
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Razie de amploare a Poliţiei Rutiere Bihor
În urma monitorizărilor făcute pe parcursul mai multor săptămâni, inspectorii Serviciului Poliţiei Rutiere Bihor au constatat că numărul conducătorilor auto care consumă băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan se înmulţeşte către sfârş
- 17 Iulie 2006
- Citeste
Au crescut preţurile pe litoral
Pe litoral a început, de sâmbătă, vârful sezonului estival. Astfel, din 15 iulie până în 15 august tarifele în staţiuni sunt mai mari cu aproximativ 10%. Preţul unui bilet de cazare va creşte cu câteva sute de mii de lei. Creşteri mai mari de tarife vor f
- 17 Iulie 2006
- Citeste
Reveniri necesare la...
Un proiect cu cântec, măr al discordiei pentru locatarii unui imobil de pe Cuza Vodă Pe strada Cuza Vodă, din Oradea, în curtea imobilului cu nr. 10, familia Calcis a început, de mai bine de un an, construcţia unei clădiri. Lucrările pentru ridicarea imobilului sunt apr
- 17 Iulie 2006
- Citeste
I.T.R.S.V. Oradea şi pădurea luată la bani mărunţi
Prioritar, asigurarea corespunzătoare a serviciilor silvice * 17 acţiuni de control, confiscare de material lemnos şi amenzi contravenţionale în valoare de 12.000 RON. * Contracte de administrare a pădurilor pentru 87.287 de hectare. * De săptămâna viitoare, ample ac
- 17 Iulie 2006
- Citeste
Procesele-verbale de licitaţie pentru valorificarea bunurilor devin titluri executorii
Procesele-verbale de licitaţie în cazul executărilor silite vor deveni titluri executorii pentru adjudecatarii bunurilor, potrivit unor modificări adoptate recent la legislaţia vizând valorificarea activelor statului. "Pentru bunurile transmise prin vânzare silită, proces
- 17 Iulie 2006
- Citeste
Creştere cu 7,8% a vânzărilor de autoturisme, scădere cu 7,9% în zona comerciale
Vânzările de autoturisme au totalizat 117.456 unităţi în primele şase luni, în creştere cu 7,8% faţă de perioada corespunzătoare din 2005, în contrast cu piaţa vehiculelor comerciale, care a scăzut cu 7,9%, la 18.148 unităţi, potrivit datelor transmise
- 17 Iulie 2006
- Citeste
Un sfert din fondurile acordate României de UE nu au fost încă justificate
Aproape un sfert din fondurile acordate României de către UE pentru diverse proiecte nu au fost încă justificate din cauza lucrărilor întârziate, depăşirii termenului de depunere a documentelor necesare pentru sumele cheltuite şi necunoaşterii de către beneficiari
- 17 Iulie 2006
- Citeste
Medicina dentară, din nou cu număr excedentar de locuri
Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii Oradea a scos la concurs, pentru sesiunea de admitere 2006, 227 de locuri fără taxă şi 525 de locuri cu taxă. Conducerea Colegiului Medicilor Dentişti ia atitudine faţă de numărul mare de locuri la specializare
- 17 Iulie 2006
- Citeste
Speranţe nebănuite în neurologie!
* interlocutor, conf. univ. Petru Mihancea, medic primar neurololog, medic şef al Secţiei de Neurologie II din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Neurologie şi Psihiatrie Oradea, şeful catedrei de neurologie a Facultăţii de Medicină şi Farmacie, din cadrul Universită
- 17 Iulie 2006
- Citeste


